Ungaria, de la interese şi mofturi revizioniste

Istoria ne propune o anumită percepţie asupa geospaţiului, evenimentelor şi relaţiilor care s-au exersat în timp. Există o lume nu doar a percepţiilor şi a observaţiilor, ci şi a învăţămintelor privind relaţia dintre geografie şi relaţia cu oamenii, luând în calcul trecutul care ne transmite semnale, avertismente şi poveţe.Dacă este să-l cităm pe profesorul Academiei diplomatice a Ministerului afacerilor externe a Rusiei Igor Nikolaevici Panarin, care vorbeşte despre modelele contemporane politice spre care tinde lumea acestea ar fi: modelul ultra libealismului SUA, modelul liberalismului central european, modelul chinez(care include şi elemente din modelul URSS), modelul indian a democraţiei de castă, socialismul islamic, modelul japonez, latinoamerican şi israelitean. Conform lui Panarin, modelul statului israel constă în aceea că statul emite semnale spre diasporă care urmează să contribuie la actul decizional favorabil prin lobbycraţia pe care o are la îndemână. Politica Ungariei de azi explică o geoistorie a prezentului, iată de ce, consider, abordarea relaţiilor statului maghiar cu vecinii se manifestă agresiv şi cu accente revizioniste, în contextul în care diaspora maghiară este la pupitrul puterii în ţările din proximitate, având la dispoziţie şi implicate în luarea actului decizional: resurse umane, logistice, informative, financiare, reprezentative. Sunt nişte „legi dure geopolitice” în care unele state nu mai privesc restrictiv, ca în perioada ante- interbelică sau postbelică, adoptând platforma comunicării şi a „uşilor deschise” faţă de toţi cetăţenii săi, inclusiv de alte etnii. Iar uneori sub stindardul „drepturilor omului”, a „multiculturalităţii” s-au închis ochii pentru ca uniuni etnice exclusiviste să funcţioneze plenar şi să participe în viaţa publică.
Între Ungaria prorusă şi Ungaria antirusă
Pe de altă parte, unii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale se exprimă greşit şi iraţional în relaţie cu statul său, raportându-se la statul ca apartenenţă etnică ca purtătorii acestuia în mesaj, semnale şi acţiuni. Şi dacă statul ca apartenenţă etnică are nevoi şi alte obiective ca statul nativ, reprezentanţii acelor minorităţi acţionează în scopul proiectării acţiunilor primului stat în loc să aducă corecţii planurilor acestuia. Larry Watts, un eminent istoric al serviciilor speciale estice şi un fin cunoscător a realităţilor din geospaţiul românesc şi est-european ne atenţionează că Ungaria şi Rusia ar avea un proiect de sfâşiere a României. În alt context, presa rusă zilele astea spune inflamat că Budapesta l-a primit fastuos pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvil( recent Georgia a eliminat simbolistica comunistă, echivalând ideologia lui Lenin cu a lui Hitler) şi că se doreşte eliminarea investitorilor ruşi, notând că acţiunile ruseşti ale companiei MOL au fost achiziţionate de statul maghiar.
Indubitabil că acţiunile unor reprezentanţi ai Ungariei sau a etnicilor maghiari români care au trezit dezbateri aprinse în societatea românească referitoare la caracterul identitar, al statului român contemporan, al „istoriei” derivă dintr-un scenariu străin. Şi reprezentanţa Ţinutului Secuiesc care a fost inaugurată la Bruxelles la Casa Regiunilor Ungariei se înscrie în această strategie. Este puerilă argumentarea iniţiatorilor, consiliile judeţene Harghita şi Covasna care îşi motivează acţiunea că ar urmări atragerea de programe europene de dezvoltare. Nici argumentarea eurodeputatului László Tőkés care zice că nu este nimic ilegal şi nu există un ţel separatist, demersul încadrându-se într-o normalitate a reprezentării regiunilor nu pare să aibă o acoperire consistentă.
Dacă am trăi retrospectiv evenimentele am sesiza că la 5 noiembrie 2010, în Budapesta, sub egida guvernului ungar avea loc “Alianţa permanentă maghiară” (Magyar Állandó Értekezlet -MÁÉRT), o reuniune a diasporei maghiare prin care statul ungar transmitea un mesaj mobilizator acesteia, iar pentru comunităţile etnice din România, Ucraina, Slovacia, din Balcani li se indica să lupte pentru autonomie. Subiectele legate de lupta pentru autonomie, contracararea proceselor de asimilare a etnicilor minoritari maghiari, legea maghiară referitoare la statutul conaţionalilor/ dubla cetăţenie, programele educative-culturale ale Ungariei pentru etnicii săi din ţările din proximitate sunt astăzi cele mai exploatate mediatic şi care se află pe agenda zilei în ţările lor de reşedinţă. Iniţiativele formaţiunii de guvernământ (FIDES) care au avut ca scop resuscitarea problemelor maghiare din teritoriile din proximitate, activizarea comunităţilor maghiare din ţările vecine, astfel încât Budapesta dezvoltat o nouă abordare politică în raport cu conaţionalii săi, cea de decident politic în statele în care există comunităţi maghiare.
Slovacia sub asediul pan-ideii maghiare
La 25 mai legea limbile minorităţilor naţionale a fost adoptată în Parlamentul slovac, ceea ce a încins spiritele în societate. Doar semnătura preşedintelui Slovaciei Ivan Gasparovici lipseşte ca legea să intre în funcţiune. Exact, ca şi în cazul României, la guvernare se află şi reprezentanţi ai maghiarilor slavaci, iar opoziţia formată din socialişti(SMER) şi naţionalişti (SNS) care au criticat drastic legea, pentru că oferă clauze importante pentru maghiarii din Slovacia. Conform opiniei opoziţiei, legea va permite formarea de enclave alolingve în teritorii în care locuiesc compact maghiarii din această ţară.
Legea modificată a minorităţilor naţionale a fost promovată de partidul maghiaro-slovac „Most-Hid”. La pregătirea şi adoptarea legii un rol covărşitor l-a jucat actualul vicepremier în guvernul slovac Rudolf Hmel. Graţie propunerii acestuia cota de folosire a limbii minorităţii naţionale în teritoriului unui municipiu concret a fost diminuată de la 20 la 15%. Noua lege este considerată o victorie mare pentru maghiarii slovaci, care speră că şi noul recensământ din Slovacia v-a oferi o altă configuraţie etnică.
Naţionaliştii maghiari reuniţi îm Partidul Maghiar de Coaliţie s-au arătat nemulţumiţi de lege, întrucât au fost eliminate prevederile legate pe care statul slovac trebuie să le asigure minorităţilor naţionale folosirea în instituţiile oficiale a limbilor minorităţilor naţionale. Ungurii nu sunt de acord ca să fie folosite ca normă obligatorie toponimele locale în slovacă, inclusiv în mass-media maghiară. Practica dublelor nume toponime este larg răspândită în Slovacia. Spre exemplu, capitala ţării în slovacă se numeşte Bratislava, iar în maghiară Pojoni.
Slovacia prin diverse forme evită să comită un precedent de recunoaştere a drepturilor colective reprezentanţilor minorităţilor etnice.
Ca urmare a adoptării legii în privinţa limbilor minorităţilor naţionale a impus guvernul slovac să adopte o atitudine gravă la adresa Ungariei. Cu o declaraţie publică în privinţa relaţiilor slovaco-maghiare a venit ministrul afacerilor externe al Slovaciei Miculaş Dzurinda. El a expus pretenţiile slovace la adresa Ungariei, formulând o periculoasă „trilaterală” rezultată din legea maghiară a dublei cetăţenii, noua constituţie ungară şi dreptul cetăţenilor maghiar din străinătate de vot. Dzurinda a contestat acţiunile Budapestei şi a explicat că Slovacia are atuuri în faţa acesteia şi de ce nu există o teamă faţă de Ungaria. Ministrul afacerilor externe al Slovaciei spune că maghiarii slovaci sunt loiali Slovaciei, paşaportul slovac este mai preţios întrucât cetăţenia maghiară nu dă nici un profit, ţara sa are euro în circulaţie ceea ce nu are Ungaria şi că la orice provocare a Slovaciei există un răspuns politic adecvat.
În loc de concluzii
Nu o dată am reiterat că „sârma ghimpată” trebuie eliminată din mentalul colectiv. Inclusiv în relaţiile interetnice. Există loc pentru toţi cetăţenii într-o Europă Unită şi protejată de o apărare euroatlantică. Există loc pentru reconciliere naţională şi pentru o mai bună conveţuire între naţiuni. Lecţiile istoriei trebuie să îndemne să fim mai lămuriţi cu viitorul nostru, nu să intrăm ca nişte „victime” nefaste ale unui trecut îndepărtat. Şi avem exemple concludente că se pot construi relaţii de încredere, respectând legile ţării în care ne exprimăm şi trăim. Exemplul reconcilierii franco-germane după cel de-al doilea război mondial a modificat substanţial evoluţia politică de pe bătrânul continent. Model franco-german de stingere a nemulţumirilor şi disputelor istorice trebuie să ne ghideze şi-n relaţiile cu semenii de alte etnii. Iar aceste etnii să-şi iubească şi să-şi respecte ţara care i-a adoptat şi naturalizat. Pentru că cetăţenul trebuie să abandoneze vederile obtuze, nocive, care exprimă politica formulelor anacronice şi nu îmbrăţişează pacea şi conveţuirea cu etnia dominantă.

Related posts

Leave a Comment