Tineri soliști de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, pe scena Colegiului Academic

Colegiul Academic va găzdui marți, 12 martie 2024, cu începere de la orele 19:00, Gradus ad Parnassum I, concert realizat în colaborare cu Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”.

Sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, pe scena din Auditorium Maximum vor urca, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, tineri soliști, studenți ai Academiei clujene de muzică, în cadrul unui eveniment muzical din programul căruia fac parte o serie de lucrări pentru vioară, oboi, flaut sau saxofon, dar și arii din opere celebre.

Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Acestea se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.

Related posts

Leave a Comment