Recomandare de lectură: Memoria martirilor

Aniversarea a trei ani de la vizita Papei Francisc în România este marcată de o apariție editorială aparte. Concret, la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare a apărut de curând, volumul „Cei 12 Episcopi martiri și mărturisitori Greco-Catolici români”, ediție îngrijită de ipodiaconul Raimondo-Mario Rupp. Cuvântul introductiv al cărții este scris de Preasfințitul Alexandru Mesian, episcop de Lugoj. În data de 2 iunie 2019, Papa Francisc, prezent pe Câmpul Libertății din Blaj, i-a declarat Fericiți ai Bisericii Catolice pe cei șapte episcopi greco-catolici morți pentru credință în temnițele comuniste: Vasile…

Read More

Profesorii clujeni, nemulțumiți de proiectul Legii Educației

Profesorii clujeni sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a educației. Membrii Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean critică prevederile care se referă la transferul palatelor copiilor în subordinea autorităților locale, precum și cele care se referă la posibilitatea liceelor de a organiza examene de admitere. Membrii Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a educației. Ei se opun trecerii palatelor copiilor în subordinea consiliilor locale, pentru că vor fi afectați angajații acestora, spune liderul sindical Lucia Cojocaru, prezentă la Via Cluj TV. Sindicaliștii din educație…

Read More

Caniculă în aproape toată țara – Temperaturi de până la 40 de grade

Marți (26 iulie) în Banat, Crișana, Oltenia, în vestul Munteniei, în vestul Transilvaniei și al Maramureșului, valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37-40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20-22 de grade. Prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În restul țării este valabil un cod galben de caniculă, cu temperaturi între 33 și 37 de grade Celsius, până joi 28 iulie. Temperaturi normale pentru această perioadă se vor…

Read More

Dunărea a scăzut cu 7 centimetri în 24 de ore – Record în ultimii 70 de ani

Trei judeţe rămân fără apă pentru irigaţii. În Teleorman, Olt şi Dolj, culturile sunt ca şi pierdute, din cauza debitului foarte scăzut al Dunării. Situaţia e fără precedent în ultimii 70 de ani, spun autorităţile. Cutele apelor fluviului au scăzut şi cu 7 centimetri într-o singură zi. Fermierii din Dolj se plâng că floarea-soarelui şi porumbul sunt cele mai afectate de lipsa irigaţiilor. În trei judeţe nu mai există apă pentru irigaţii   Toate stațiile de pompare din Teleorman, Dolj și Olt sunt sub cota de exploatare pentru că Dunărea…

Read More

Arabia Saudită a prezentat proiectul orașului-linie întins pe o distanță de 170 de km

Orașul cu zero emisii de carbon pe care Arabia Saudită plănuiește să-l construiască la NEOM va așeza pe verticală case, birouri, parcuri publice și școli în cadrul unei fațade de oglindă ce se întinde pe o distanță de peste 170 de kilometri, a spus luni prințul saudit Mohammed bin Salman într-o declarație transmisă de presa de stat. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman a prezentat pentru prima dată în ianuarie 2021 planurile pentru „The Line”, primul mare proiect de construcții al zonei de afaceri în NEOM, în valoare de 500 de…

Read More

Cazurile COVID-19 sunt în creștere: Peste 5000 de cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore

Aproape 5.000 de noi cazuri COVID și 5 decese la pacienți confirmați cu coronavirus au fost raportate în ultima zi, anunță Ministerul Sănătății. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.955 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 861 mai multe față de ziua anterioară. 954 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților…

Read More

Cercetașii polonezi, în pelerinaj în România

Un grup de 19 cercetași catolici polonezi, îndrumați spiritual de părintele Michal, membru al Ordinului Dominican din Varșovia, se află în pelerinaj în România. Cercetașii polonezi participă la activitățile specifice mișcării scout, adică descoperă natura și modul în care se pot adapta la provocările ei.  Însă călătoria lor în România are și o dimensiune spirituală. Sub îndrumarea părintelui Michal, ei se vor ruga și vor încerca să descopere cultura română. Cercetașii polonezi, conduși de Stanislaw Tabisz, au ajuns în satul Vâlcele, comuna Feleacu. Apoi, au participat la o liturghie organizată…

Read More

Servicii digitale de coletărie, oferite de Poșta Română

Compania Poșta Română și-a extins portofoliul de produse și a lansat, astăzi, primele cutii poștale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul național. În acest fel, operatorul public poștal mai face un pas spre digitalizare și aliniere la dinamica mondială a comerțului online. Concret, primele două cutii digitale ale Poștei Române au fost puse în funcțiune în cadrul subunităților OP București 66, situată pe strada Constantin Titel Petrescu din București, și în orașul Buftea (județul Ilfov), la…

Read More

Elveția ia în calcul să întrerupă alimentarea cu energie electrică câteva ore pe timpul iernii

Elveţia ia în calcul posibilitatea de a apela la întreruperi în alimentarea cu energie electrică timp de până la patru ore, la iarnă, în cazul agravării actualei crize energetice cu care se confruntă Europa, derivată din războiul din Ucraina şi posibila oprire a furnizărilor de gaze din Rusia, au semnalat miercuri responsabili guvernamentali şi ai companiilor de electricitate. Măsura va fi cea mai drastică şi ultima care se va aplica în cadrul planului de urgenţă explicat miercuri de directorul Asociaţiei companiilor elveţiene de electricitate VSE, Michael Frank, într-o conferinţă de…

Read More

Clujeanul Ovidiu Cîmpean, numit secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Directorul Direcției de Dezvoltare Locală din Primăria Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, a fost numit secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Ovidiu Cîmpean a fost implicat în atragerea a mai mult de un miliard de euro din fondurile europene investite în Cluj-Napoca. La alegerile din 2020, el a candidat pentru un mandat de deputat din partea PNL. ”În ultimii zece ani, am fost coordonatorul programelor cu finanțare europeană în Primăria Cluj-Napoca, perioadă în care municipiul s-a impus pe plan național ca un campion al atragerii de fonduri europene. În…

Read More