Grupul Porsche, prin divizia sa de software, MHP Company şi NTT Data vor finanţa în următorii trei ani linia germană de studiu de la Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai. Acordul în acest sens a fost semnat de reprezentanţii companiilor şi de cei ai universităţii clujene. Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, academicianul Ioan-Aurel Pop, a remarcat faptul că implicarea acestor companii aduce un plus în planul pregătirii practice a studenţilor, iar prorectorul Rudolf Graf, care conduce linia germană a universităţii, este de părere că interesul mediului privat este susţinut şi de clasarea foarte bună a studiilor de informatică din Cluj în clasamentele internaţionale.
Read MoreEtichetă: it
ClujInsider.ro: Aproape 90 dintre companiile de IT aleg clădirile de birouri clasa A
87 la sută dintre companiile din domeniul IT&C care s-au mutat în primele şase luni ale anului au ales clădiri de birouri clasa A. Acest lucru reiese dintr-o cercetare de piaţă realizată de compania de consultanţă ESOP, citată de TransylvaniaToday.ro.
Read MorePeste 1.500 de slujbe, disponibile la Târgul de Cariere în IT
Peste 1.500 de slujbe, stagii plătite de practică şi internship-uri sunt oferite de cele 40 de companii care participă la Târgul de Cariere în IT de la Cluj. Târgul a început joi dimineaţa şi se va încheia vineri, la ora 19.00. Evenimentul are loc la Sala Polivalentă.
Read MoreIT-iştii clujeni au dezvoltat o aplicaţie pentru preluarea comenzilor în localuri
O aplicaţie de mobil pentru preluarea comenzilor în localuri a fost dezvoltată de către o echipă IT din Cluj.
Read More2017 aduce noi angajări în industria IT
Companiile de IT din Cluj vor să facă noi angajări în anul 2017. De cea mai mare trecere se bucură specialiştii în tehnologie capabili să creeze aplicaţii pentru dispozitivele mobile, dar şi specialiştii în clouding, arhitectură de software şi securitate cibernetică.
Read MoreClujul se pregăteşte pentru TechFest, unul dintre cele mai importante festivaluri dedicate tehnologiei
TechFest, primul festival al tehnologiei din Transilvania, se pregăteşte de start. Programatori, antreprenori şi pasionaţi de cele mai noi tehnologii sunt aşteptaţi la Cluj-Napoca între 11 şi 20 noiembrie pentru zece zile de evenimente diverse dedicate industriei IT. Printre cele mai importante evenimente se numără un maraton de programare de 50 de ore, în cadrul căruia echipe de programatori vor încerca să dezvolte aplicaţii în beneficiul administraţiilor locale, precum şi prima ediţie a premiilor dedicate IT-ului şi inovării.
Read MoreFirma clujeană de IT Imprezzio Global se extinde la Oradea
Oradea îşi consolidează poziţia de centru tehnologic prin atragerea de noi investitori, capabili să inoveze şi să aducă valoare adăugată în economie. Una dintre cele mai dinamice companii din domeniul IT, Imprezzio Global, anunţă deschiderea unui birou în capitala Crişanei. Biroul din Oradea al companiei cu capital american va fi inaugurat vineri, 8 iulie, de la ora 14.00, la Trade Center Oradea, pe strada Nufărului, nr. 28E. Inaugurarea va fi urmată de o conferinţă de presă. La eveniment vor participa reprezentanţi ai managementului companiei din Statele Unite ale Americii şi din România.
Mai mult de 40 de companii de IT au anunțat angajări la Cluj
Peste 700 de locuri de muncă și stagii plătite de practică în domeniul IT sunt oferite la Cluj. Alături de campaniile de recrutare, și concursuri și competiții contra-cronometru de programare sunt programate în cadrul Târgului de Cariere în IT, care a început ieri și continuă și azi în Cluj-Napoca. Evenimentul are loc la Sala Polivalentă între orele 10.00-16.00 și se adresează atât specialiștilor, cât și pasionaților IT. Accesul este gratuit pentru toți candidații, potrivit RomaniaLibera.ro.
Read MoreNoi angajări în industria IT la Cluj
Companiile din industria IT anunță noi campanii de recrutare a viitorilor angajați. Câteva sute de noi locuri de muncă sunt oferite la Cluj.
Read MoreTransylvania Today: US company wants to hire 100 engineers in Romania
US IT services provider 3Pillar Global will hire 100 specialists in its local centers in Cluj-Napoca and Timisoara. The firm will thus reach some 450 employees in Romania, according to TransylvaniaToday.ro.
Read More