Din dragoste pentru folclor și jocul din satele clujene, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj organizează „Festivalul Jocului Tradițional”. Evenimentul va avea loc în data de 29 octombrie 2023, la Casa de Cultură a Studenților, începând cu ora 18:00. Astfel, grupuri tradiționale, ansambluri, primași vestiți din județul Cluj, precum și oaspeți din Polonia, vor aduce în fața publicului jocuri și obiceiuri din satul de altădată. Horitorul Vasile Soporan, Tezaur Uman Viu, va încânta audiența cu zâcălile din Câmpia Fratei. De asemenea, cunoscuta interpretă de folclor Ana…
Read MoreEtichetă: festival
Memoria maestrului Dumitru Fărcaș, onorată printr-un festival la Cluj
Memoria celui mai mare taragotist român din istorie, Dumitru Fărcaș, va fi celebrată la Cluj prin intermediul unui festival, care va fi organizat în perioada 2-4 noiembrie. ”Programul festivalului propune evenimente emoționante: în 4 noiembrie, de la ora 18:00, Concert folcloric de gală cu Orchestra Națională Lăutarii din Chișinău condusă de Maestrul Nicolae Botgros aflați pentru prima dată la Cluj-Napoca, alături de Angela Buciu, Florica Zaha, Veta Biriș, Matilda Pascal Cojocărița, și mulți alții. Totodată, de la ora 21:00 sunteți așteptați și la evenimentul Hori și joc pe muzica unor…
Read MoreA III-a ediție a Festivalului-concurs dedicat jocului tradițional românesc își așteaptă concurenții în Baciu
Cea de-a III-a ediție a Festivalului-concurs dedicat jocului tradițional românesc, intitulat „Cine știe jocu’ bine, joace-l, nu-i șie rușine”, va avea loc la finalul acestei săptămâni, în localitatea clujeană Baciu. Organizat de Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date” în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, alături de Primăria Baciu, evenimentul este dedicat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 20 de ani. Festivalul se va desfășura sâmbătă, 7 octombrie 2023, începând cu ora 11:00, când vor fi primiți toți…
Read MoreÎncepe Festivalul Cărții pentru Copii, la Cluj
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează, în perioada 22-24 septembrie 2023, cea de-a IV-a ediție a Festivalului Cărții pentru Copii. Derulat sub motto-ul „O copilărie fără cărți nu este copilărie. E ca și cum ai fi izgonit din locul fermecat în care poți găsi bucuria în stare pură.” (Astrid Lindgren), festivalul își propune să-i încurajeze pe copii să (re)descopere bucuria lecturii și să atragă atenția asupra cărților dedicate lor. Programul va include activități diverse, interactive și educative, nu doar pentru copii, ci pentru întreaga familie: întâlniri cu scriitori și ilustratori…
Read MoreAnsambluri folclorice și jucăuși la „Jocul Fecioresc din Transilvania” de la Turda
Mai multe ansambluri folclorice și jucăuși vor lua parte duminică, 24 septembrie 2023, la Turda, la Festivalul „Jocul Fecioresc din Transilvania”. Manifestarea, ajunsă la cea de-a XXXVII-a ediție, este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Asociația Folclorică „Someșul-Napoca”, Primăria Municipiului Turda și Casa de Cultură Turda. Pe scena amplasată în Parcul Central al orașului, începând cu ora 14:00, vor evolua sute de jucăuși din cadrul Ansamblurilor folclorice din județele Cluj, Alba și Hunedoara, precum: – „Tradiții-Someșul-Napoca” al USAMV Cluj, – „Mugurii Mintiului”,…
Read MoreÎncepe Festivalul Stradal WonderPuck – Ce puteți face vineri în centrul Clujului și la Bonțida
Peste 50 de spectacole pentru copii susținute de artiști români și trupe din șapte țări, plus concerte și ateliere pentru toată familia au loc de vineri, 8 septembrie până duminică, 10 septembrie, în centrul Clujului și în curtea castelului Bánffy de la Bonțida, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Stradal WonderPuck. Participarea la toate manifestările este gratuită. Micii spectatori clujeni au parte în acest weekend de spectacole de teatru clasic pentru copii, dar și multe momente muzicale, concerte, teatru stradal și chiar acrobații aeriene. Toate acestea sunt programate…
Read MoreJazz in the Park, în Parcul Etnografic Național ,,Romulus Vuia”
Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește și în acest an, în perioada 1-3 septembrie 2023, în Parcul Etnografic Național ,,Romulus Vuia” din Hoia, festivalul Jazz in the Park. Iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura, astfel, de o experiență de neuitat în cadrul celui mai vechi muzeu în aer liber din România, precum și de o atmosferă relaxantă. Informații despre artiștii care vor încânta publicul și programul evenimentului sunt disponibile AICI.
Read MoreTrio-ul transilvan „Tradiții ormănene” aduce, la Cluj, premiul I, de la un festival internațional
Trio-ul transilvan „Tradiții ormănene”, (primaș: Dinu Mureșan, contră: Tasnadi Marci, gurdună: Molnár Adam-Tibor) din cadrul grupului tradițional cu același nume din satul clujean Orman a obținut premiul I – „Talanga de Aur” la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor Montan din Zakopane-Polonia, ediția a 54-a. Grupul instrumental clujean a concurat alături de alte 17 grupuri de instrumentiști din mai multe țări și a reușit să impresioneze juriul festivalului, prezidat de prof. dr hab. Bernard Garaj, prin autenticitatea și frumusețea repertoriului prezentat. Premiul a fost înmânat joi, 24 august 2023, pe scena festivalului…
Read MoreAnsambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, la Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”
Mai multe formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, alături de renumiți interpreți de folclor, vor evolua duminică, 3 septembrie 2023, în comuna clujeană Mociu, în cadrul unui eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia Transilvană, Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”. Formaţiile artistice invitate le vor oferi spectatorilor bogate şi variate jocuri populare reprezentative, ce vor ilustra unica şi inegalabila tradiţie din Câmpia Transilvaniei. Astfel, la ora 11:30 va avea loc primirea formațiilor participante, iar la 12:30 se va desfășura o paradă a portului popular și a…
Read MoreGherla devine o adevărată experiență urbană
În perioada 18-20 august 2023 se desfășoară în Gherla, Festivalul Armenopolis, aflat la a treia ediție. Și anul acesta Festivalul aduce vizitatorilor săi spectacole frumoase pe două scene amplasate în Parcul din fața Catedralei Armeano-Catolice, dar și în Parcul Elisabeta. Lumini și jocuri pentru copii, căsuțe cu bunătăți, artizani locali, expoziție de mașini retro, spectacole de dans și muzică populară, retro, clasică, electronică și retro, pop-rock, lecții de istorie vie și demonstrații de de tehnică militară, activități culturale la Centrul de Informare și Promovare turistică, la bibliotecă, la muzeu ori…
Read More