Asociația Produs de Cluj, partener pentru sprijinirea Asociației Magic

În calitate de partener oficial în organizarea evenimentului, Asociația Produs de Cluj invită publicul clujean, dar nu numai, la târgul caritabil „Grădina cu fapte bune”. Evenimentul se va desfășura în zilele de 18 și 19 decembrie 2021, la EC Garden Cluj-Napoca, str. Călărașilor nr. 10, iar fondurile adunate vor fi donate Asociației Magic, care ajută copiii grav bolnavi și familiile acestora. Astfel, în zilele de sâmbătă și duminică, 18 și 19 decembrie 2021, clujenii care vor vizita EC Garden vor putea achiziționa preparate tradiționale și articole de artizanat de la…

Read More

,,Colind stăbun, la omu’ bun”, în beneficiul copiilor din așezământul ,,Sfântul Onufrie”

Cete de colindători din județul Cluj, alături de invitatul special Grigore Leșe, o voce unică în spațiul muzical românesc, vor aduce în fața iubitorilor de obiceiuri de iarnă colindele tradiționale. Întâlnirile au loc în cadrul proiectului „Colind străbun, la omu’ bun”, desfășurat în perioada 12 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, în curtea Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești. Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Filantropică „Sfântul Onufrie” și Mănăstirea „Acoperământul Maicii…

Read More

15 ani de la inaugurarea American Corner la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga”

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 10-17 decembrie 2021 o serie de evenimente dedicate aniversării a 15 ani de la inaugurarea American Corner Cluj-Napoca. Sursă de informare importantă pentru publicul de toate vârstele interesat de cultura şi civilizaţia americană, dar şi o platformă pentru programe comune, American Corner Cluj-Napoca a fost deschis la 11 decembrie 2006, în cadrul unui parteneriat între Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj. US American Corner Cluj-Napoca s-a dezvoltat în…

Read More

De drag și frumos, în așteptarea Sărbătorilor de Iarnă

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează evenimentul intitulat „De drag și frumos, în așteptarea Sărbătorilor de Iarnă”. În cadrul acestuia, Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor profesor Ovidiu Barteș, va prezenta un buchet de piese instrumentale, de genuri diferite, în deplină concordanță cu perioada sărbătorilor de iarnă care se apropie. Vor fi interpretate pricesne, colinde, cântece de stea, purtate, rapsodii, tangouri, țarini și alte piese instrumentale de mare valoare din folclorul românesc. Manifestarea, organizată în parteneriat cu…

Read More

,,Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor”, evenimentul expozițional al lunii, la Muzeul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită publicul interesat să ia parte joi, 25 noiembrie 2021, începând cu orele 16:00, la vernisajul expoziției ,,Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor”. Evenimentul expozițional este organizat în cadrul proiectului „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Este un proiect amplu, realizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei în…

Read More

Expoziție dedicată Preasfințitului Vasile Flueraș, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, în parteneriat cu Asociația Eleon, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, organizează, cu ocazia împlinirii a 40 de zile de la mutarea în veșnicie a Preasfințitului Vasile Flueraș, episcop emerit al Clujului, expoziția ,,Omul Bucuriei de Sus”. Aceasta poate fi vizionată la parterul Bibliotecii Județene, de pe Calea Dorobanților nr. 104, până în data de 21 noiembrie 2021, zilnic, între orele 8:00-20:00. Expoziția cuprinde fotografii ce surprind diverse aspecte din activitatea Preasfințitului Vasile, care a…

Read More

Expoziție de pictură a artistei Nagy Anna, la Muzeul de Artă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, invită publicul interesat la expoziția de pictură a artistei Nagy Anna. Aceasta va putea fi vizitată în perioada 13 noiembrie – 5 decembrie 2021, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00–17:00, cu respectarea normelor de protecție împotriva coronavirusului. Deschiderea oficială va avea loc în data de 12 noiembrie 2021, de la ora 17:00, în prezența Annei Nagy și a curatorului, dr. Bordas Beáta, istoric de artă. Temele picturale preferate ale artistei sunt portretele și compozițiile…

Read More

Șezătoare tradițională și joc, de lăsatu’ secului

În vechime, în satul tradițional, înainte de începutul Postului Crăciunului sau a altor posturi mari de peste an, se organiza joc. Denumită „Lăsatu’ secului”, ziua de dinaintea postului era ultima, până la sărbătorile de iarnă, în care se mai mânca de dulce și în care tinerii mai petreceau la jocul satului. Totodată, cu Postul Crăciunului începeau și șezătorile. Cu acest prilej, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, organizează evenimentul…

Read More

Vezi programul concertelor și recitalurilor din cadrul „Toamnei Muzicale Clujene”

Seria evenimentelor găzduite de Filarmonica de Stat ,,Transilvania”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, în cadrul celei de-a 54-a ediții a ,,Toamnei Muzicale Clujene” continuă în această săptămână cu o serie de recitaluri camerale și un concert simfonic. Astfel, miercuri, 3 noiembrie 2021, începând cu ora 19>00, la Colegiul Academic va avea loc recitalul Cvartetului Arcadia, alături de cei doi invitați – Răzvan Poptean (clarinet) și Christophe Alvarez (pian). Programul va cuprinde Cvintetul cu clarinet, în si minor, op. 115 și Cvintetul cu pian, în fa minor, op.…

Read More

Ziua Armatei Române, marcată la Cluj

Cu ocazia Zilei Armatei României, luni, 25 octombrie 2021, Divizia 4 Infanterie „Gemina” organizează o serie de ceremonii militare în garnizoanele din aria de responsabilitate. Astfel, în Cluj-Napoca manifestările sunt programate începând cu ora 10:00, la Monumentul „Glorie Ostașului” Român din Piața Avram Iancu. Detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” și Muzica Militară a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Toate activitățile vor fi organizate și se vor desfășura cu respectarea măsurilor privind prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, masca de protecție fiind obligatorie pe toată…

Read More