Proiectul „BeCool – Gândește înainte”, un proiect educațional de conducere preventivă inițiat de Napoca Rally Academy și Ford România, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, Inspectoratul Școlar Județean și alte instituții publice din județ, parcurge în 2021 o nouă etapă. Spre deosebire de cele precedente, ediția din acest an propune elevilor clujeni din clasele a-XI-a și a XII-a, din toate unităţile de învăţământ liceal din județul Cluj, sesiuni de formare și de informare onlin cu privire la conducerea preventivă, precum și pericolele ce pot fi întâmpinate la volan. În concret,…
Read MoreEtichetă: bogdan marisca
Studiu UTCN si Napoca Rally Academy: Benzina aditivata este combustibilul viitorului. Cel putin pana in 2030
Epoca motoarelor Diesel se apropie de sfârşit, iar pentru perioada imediat următoare benzina poate fi considerată drept carburantul cel mai potrivit. Însă nu orice benzină, ci cea aditivată, care poluează mai puţin şi care are performanţe mai bune. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca în parteneriat cu piloţii de la Napoca Rally Academy. Rezultatele studiului au fost prezentate de pilotul Bogdan Marişca.
Read MorePodium special pentru Napoca Rally Academy la Raliul Moldovei 2017
Napoca Rally Academy pornea la Raliul Moldovei 2017, disputat în judeţul Bacău, cu gândul de a obţine a patra victorie consecutivă în sezonul 2017 al CNRD.
Read MoreBogdan Marişca aduce a treia victorie de etapă pentru NRA în Campionatul Naţional de Raliuri
Napoca Rally Academy bifează o nouă victorie de etapă la Raliul Aradului 2017, după evolu?ia foarte bună a echipajului Bogdan Marişca/Carmen Poenaru (Ford Fiesta R5).
Read MoreSportinCluj.ro: Mii de clujeni au asistat la debutul Transylvania Rally
Transylvania Rally, organizat în Cluj-Napoca şi în Munţii Apuseni, a adus la linia de start 53 de echipaje. Printre acestea s-a numărat şi marele favorit, Simone Tempestini, cel care a câştigat trei din cele cinci etape ale campionatului naţional disputate până la competiţia de la Cluj. Printre favoriţii publicului clujean s-au mai numărat Bogdan Marişca, precum şi Dan Gîrtofan.
Sportivi “U” Cluj şi “U-Mobitelco” la testele Napoca Rally Academy
Echipa de raliuri campioană europeană, Napoca Rally Academy, convoacă sportivii clujeni de la “U” Cluj și “U-Mobitelco” în etapa a doua a testelor de adrenalină și putere din locul de copilot într-o mașină de raliu alături de Marco Tempestini și Bogdan Marișca. Au raspuns convocării Vali Lemnaru, Dan Bucșa, Raul Ciupe și Andrei Lungu de la ”U” Cluj și baschetbaliștii ”U-Mobitelco”: Mihai Silvășan, Branko Cuic, Miljan Medvedj, Ivan Kuburovic și Darius Hargrove. Aceștia vor ocupa locul de copilot în mașinile de competiție Subaru R4 ale Napoca Rally Academy alături de piloții Marco Tempestini și Bogdan Marișca.Evenimentul va avea loc în Făget pe drumul de la platou spre lacul Micești, miercuri 21 mai de la orele 13:00.Sportivii invitați vor porni spre Făget la 12:30 de la Cluj Arena.
Read More