Pagina de istorie: Pasiunea lui Hitler pentru pictură

Adolf Hitler a vrut dintotdeauna să fie un artist, încă din primii ani ai copilăriei sale în Linz, Austria. Se spune că mama lui l-a încurajat mult în demersurile sale artistice, în timp ce tatăl său, Alois nu voia să-și vadă fiul devenind artist și a ignorat orice talent ar fi avut fiul său, Adolf. Câțiva ani mai târziu, Alois Hitler a murit iar Adolf și-a terminat studiile cu note medii, iar după absolvire, Hitler a rămas cu mama sa bolnavă în Linz, până la moartea ei în decembrie 1907.…

Read More

Începe ediția a XVI-a ,,Ritmic de mai” AFLĂ ce spectacole poți vedea gratuit

Asociația Culturală Românașul-Bum derulează, în perioada 14-17 mai 2023, cea de-a XVI-a ediție a proiectului ,,RITMIC de MAI”. Spectacolele se vor derula în cadrul Festivalului de Teatru Universitar Amator (TUA) ce va avea loc pe scena Clubului Cultural al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Astfel, programul evenimentelor cuprinde un spectacol al trupei de teatru ,,Cortina”, care va avea loc duminică, 14 mai 2023, începând cu orele 18:00. Luni, 15 mai, de la orele 21:00, la Teatrul Național Cluj-Napoca, va avea loc spectacolul ,,Comedie de modă veche”, în interpretarea actorilor Sorin Misiriantu…

Read More

Un nou concert vocal-simfonic pe scena Colegiului Academic

Prima săptămână a lunii mai debutează la Filarmonica de Stat „Transilvania” cu un nou concert vocal-simfonic care va avea loc pe scena Colegiului Academic sub bagheta dirijorală a lui Stefan Geiger. În interpretarea Corului și a Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, precum și a soliștilor Christine Razec (soprană), Ștefan von Korch (tenor) și Mihai Damian (bariton), iubitorii muzicii vor putea audia Carmina Burana de Carl Orff. Concertul va avea loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 19:00, la Colegiul Academic. Celebra cantată scenică a lui Carl Orff a fost…

Read More

O expoziție ce propune o meditație asupra vulnerabilității și efemerului vieții, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociaţia Eleon invită publicul joi, 27 aprilie 2023, de la ora 18:00, la deschiderea expoziţiei de grup „În Mormânt, Viață”, în prezența curatorului Ion Grigorescu și a unora dintre artiștii expozanți. Expoziția conține lucrări ale artiștilor: Paul Gherasim, Marin Gherasim, Vasile Gorduz, Matei Lăzărescu, Dacian Andoni, Alexandru Antonescu, Crinela Antonescu, Ana-Maria Ariciu, Livia Bălan, Mircea But, Sorin Câmpan, Remus Dragomir, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Mariana Gheorghiu, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, István Kancsura, Vasile Lefter, Laurențiu Mogoșanu, Elena Murariu, Lila Passima, Christian Paraschiv, Horea Paștina,…

Read More

Picturile iconografice ale artistului Marcel Gheorghe Muntean, vernisate la Biblioteca Județeană

„Răstigniri” este titlul sugestiv al expoziției de pictură, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj până în data de 18 aprilie 2023, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Sunt expuse lucrările pe pânză ale artistului Marcel Gheorghe Muntean, cunoscut publicului clujean prin numeroasele expoziții cu tematică iconografică, personale sau în calitate de coordonator al studenților Secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”. Vernisajul va avea loc marți, 11 aprilie 2023, la ora 14:30, iar intrarea este liberă. Acesta…

Read More

Pictorul școlit la Cluj dă, din nou, lovitura – de această dată, cu 2,3 milioane de euro

Un tablou al lui Adrian Ghenie, pictorul şcolit la Cluj-Napoca, s-a vândut la o licitație în Hong Kong, cu 2,3 milioane de euro (19,8 milioane dolari Hong Kong). Mai exact, este vorba despre lucrarea ”Figure on the Beach”, realizată în 2019, prețul de pornire al căreia a fost, în cadrul licitației, de 10 milioane de dolari Hong Kong. Tabloul îl reprezintă, de fapt, pe autor pe o plajă, fiind o trimitere istorică și o reinterpretare a lucrării lui Picasso ”Plaja”, în stilul care l-a făcut cunoscut pe Adrian Ghenie. Ghenie…

Read More

Elevii Școlii Gimnaziale ,,Iuliu Hațieganu” vor deprinde arta decorării ouălor de Paște

Activitățile din cadrul proiectului educativ ,,Tehnici tradiționale de decorare a ouălor de Paște”, desfășurate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu unități de învățământ din județul Cluj, continuă. Următorul atelier se va derula în data de 23 martie 2023, în sala ,,Media”, din cadrul Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Școala Gimnazială ,,Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este parteneră în această activitate, iar beneficiarii atelierului de joi vor fi elevi de gimnaziu, interesați de acest meșteșug, tot mai rar întâlnit în prezent. Consultantul artistic Claudiu…

Read More

„Poarta spre visare” este la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 8 – 26 martie 2023, expoziţia „Poartă spre visare” a artistei Maria Vianu. „Poartă spre visare” reprezintă un parcurs artistic și intelectual ale cărui semnificații au receptat numeroase sugestii, venite dinspre un mediu formativ de mare anvergură culturală. Maria Vianu s-a născut ca fiică a lui Tudor Vianu (1897 – 1964) și a Elenei Vianu (1911 – 1965). Între anii 1958-1963, a urmat Facultatea de Istorie a Universității din București, specialitatea „Istorie antică și arheologie”. După absolvirea facultății, a lucrat, ca muzeograf, la…

Read More

Încep atelierele gratuite de încondeiat ouă

Perioada Sărbătorilor Pascale se apropie. În acest context, atelierele de încondeiat ouă organizate de Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj-Napoca se vor desfășura în perioada 27 februarie – 9 aprilie. Acestea vor avea loc o dată pe săptămână, la Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda”, în sala 3M. Activitatea este destinată tuturor doritorilor cu vârsta de peste 16 ani. Orarul fiecărui curs se va stabili împreună cu participanții. Pot participa maximum 5 persoane/curs. Expertul Ioana Mureșan îi va introduce în tainele încondeiatului ouălor de Paște. Pentru informații suplimentare…

Read More

,,Dragobete, Iubește românește”

Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj-Napoca organizează miercuri, 22 februarie 2023, de la ora 17:00, spectacolul ,,Dragobete. Iubește românește”. Evenimentul, dedicat celebrării dragostei, potrivit tradiției de pe meleagurile României, va avea loc în Sala ,,Tudor Jarda” a școlii. În cadrul spectacolului ,,Dragobete. Iubește românește”, cursanții claselor de canto muzică populară și interpreta Lucia Potra vor susține recitaluri folclorice. Acompaniamentul muzical va și asigurat de Orchestra ,,Rapsozii Ardealului”. Ansamblul Folcloric ,, Vatră de dor” va aduce în fața publicului frumusețea jocului popular prin prezentarea câtorva suite de dansuri. Intrarea…

Read More