Spectacol aniversar “100 de ani Tudor Jarda”

Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, organizează vineri, 11 februarie 2022, de la ora 17:00, în Sala ,,Tudor Jarda”, spectacolul dedicat aniversării a 100 de ani de la nașterea marelui compozitor Tudor Jarda.

Evenimentul ,,100 de ani Tudor Jarda” va fi susținut de experții Școlii Populare de Arte, Olga Bordaș și cursanții clasei de Pian, Dana Liliana Ciuca, Ioan Dordoi, Ruslan Bîrlea, Ciprian Poenar și cursanții clasei instrumente de suflat, care vor aduce în scenă folclor instrumental românesc, muzică clasică, muzică populară, actorie și dans popular românesc.

Acestora li se vor alătura Ansamblul Folcloric ,,Vatră de dor”, al Școlii de Arte ,,Tudor Jarda”, coordonat de expert Viorel Dragomir și Ansamblul ,,Moștenirea – Zestrea Popești”, secția externă Popești, coordonator expert Mircea Cenan. Acompaniază Taraful ,,Rapsozii Ardealului”, al Școlii de Arte.

Invitat de onoare este actorul Petre Băcioiu.

Accesul la acest eveniment se va realiza pe baza certificatului verde.

Related posts

Leave a Comment