Faptul că şeful statului rus spune că este pregătit să prezinte o abordare consolidată a Rusiei şi Ucrainei în privinţa configuraţiei sistemului financiar mondial la summitele G8 şi G20, reclamă dialogul strategic pe care îl are astăzi Moscova şi Kievul. Nu este un simplu mesaj discursiv pe care Medvedev l-ar fi avut la forumul ruso-ucrainean a oamenilor de afaceri, în data de 18 mai.
Rigorile analizei şi planificării strategice ne îndreptăţesc să presupunem că noile semnale şi accente date de Moscova către spaţiul politic internaţional arată că opţiunea redefinirii unui tandem slav a cărei opţiune politică poate cântări destul de greu în luarea deciziilor în spaţiul postsovietic, în cazul în care se va menţine politica avansării frontierei euroatlantice. Şi pare extrem de ciudată linia adoptată de Kremlin, în lumina în care Alianţa Nord Atlantică îşi pregăteşte noul concept strategic, care ar viza, printre altele, relaţii mai bune cu Rusia, menţinerea politicii uşilor deschise pentru statele care vor să adere, şi evidenţiază o nouă misiune, cea a apărării antirachetă.
Pentru spaţiul nostru de interes geopolitic şi geostrategic zonele cele mai periculoase se menţin a fi cele din Caucaz şi regiunea transnistreană. Mai mult, astfel de zone pot provoca insecuritatea rutei de transport petrolier cum este proiectul Nabucco. Mai ales că celălalt proiect South Stream este vizat de Kremlin să fie o alternativă la Nabucco, iar ţara noastră este direct interesată de primul proiect fiind parte a acestuia. Faptul că Rusia şi Ucraina generează o nouă dinamică şi dialectică a interese politice, economice şi de securitate în spaţiul postsovietic se evidenţiază în declaraţia din 17 mai de la Kiev în care şefii celor două state slave îndeamnă la dialog părţile conflictuale şi pledează pentru un statut special Transnistriei. Numai că statul rus are un contingent militar pe teritoriul Republicii Moldova, are o armată concentrată în zona de conflict şi muniţii care mai pot fi utilizabile. Declaraţia se deplasează de la realităţile concrete din teritoriu şi reprezintă un mesaj estetic adresat unei administratii legale şi uneia nerecunoscute ca fiind legitimă.
Reconfigurarea geopolitică şi geostrategică din spaţiul postsovietic ne dovedeşte că
s-a distrus un echilibrul precar realizat în spaţiul postsovietic între forţele care aspiră spre valorile libertăţii şi democraţiei occidentale şi cele care sunt aservite Kremlinului.
Dihotomia strategică a politicii ruse relevă, că, pe de o parte, Rusiei încurajează şi dezvoltă o politică de cooperare, de parteneriat pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii, pe de altă parte, menţine forţe armate foarte numeroase, justificate numai de intervenţia în “străinătatea apropiată”.
Valoarea politicii externe a Rusiei este reperată de elitele politice din statele fostului lagăr socialist că ar constitui o ameninţare permanentă la adresa păcii şi suveranităţii. Dar, până una alta, Rusia a devenit o voce autoritară care se pretează în avocatul Ucrainei de azi.
