UDMR nu este de acord cu reducerea pensiilor mici

UDMR se opune tăierii pensiilor mici. Anunţul a fost făcut preşedintele Uniunii, Marko Bela, în cadrul unei conferinţe de presă.Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că poziţia formaţiunii pe care o reprezintă este că pensiile mici nu trebuie afectate de reducerea cu 15% propusă de Executiv, o soluţie fiind reducerea progresivă.
“Nu cred şi n-am crezut că putem evita aceste reduceri, fie vorba de salarii sau de pensii, dar eu cred că avem obligaţia să găsim soluţii pentru acele categorii care în urma acestor reduceri ar fi puse într-o situaţie insuportabilă, şi mă refer la pensiile mici. (…) Poziţia noastră fermă şi clară este că nu ne putem atinge de pensia minimă şi trebuie să-i protejăm pe pensionarii mici. Ar trebui să stabilim o limită şi să vedem care este limita sub care nu aplicăm aceast măsuri”, a spus Marko.
Vicepremierul a spus că a discutat această problemă şi la nivelul Coaliţiei, dar şi cu ministrul de Finanţe, iar specialiştii UDMR caută soluţii pentru a proteja pensiile mici, o variantă fiind reducerea progresivă. “Mai bine aplicăm o reducere progresivă, aplicăm o metodă din care într-adevăr să ajungem la suma scontată privind reducerile, dar să nu ne atingem de aceste pensii mici sau foarte mici”, a completat Marko.
“Nu ne place, deşi sunt nişte măsuri foarte dureroase, nu le putem evita, dar trebuie să ne gândim şi la o reală protecţie socială. Dacă în perioada următoare Guvernul nu reuşeşte ca să aplice concomitent cu aceste reduceri o serie de măsuri de reformă, după un anumit timp vom ajunge în aceeaşi situaţie”, a încheiat vicepremierul.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat luni că în cadrul coaliţiei de guvernare s-a invocat posibilitatea ca pensiile mici să nu fie reduse, precizând că “mai încape loc de o discuţie” astfel încât categoria pensionarilor cu cele mai mici venituri să nu fie afectată. “Aceste reduceri trebuie făcute, dar în cazul pensiilor mici mai încape loc de o discuţie (…) Această latură eu zic că mai trebuie discutată şi am şi discutat-o azi la şedinţa Coaliţiei”, a spus Borbely la Realitatea TV. El a adăugat că, dacă Guvernul nu vrea să ţină cont de părerile partererilor sociali, acele consultări care au început săptămâna trecută nu ar fi trebuit organizate.
Preşedintele Uniunii a vorbit şi despre posibilitatea asumării răspunderii Guvernului pe măsurile privind reducerea pensiilor şi salariilor, considerând-o o variantă ce poate fi luată în calcul, dar care are nevoie de acceptul majorităţii parlamentare, printr-o consultare cu grupurile parlamentare, inclusiv cu cele ale Opoziţiei.
“În situaţii excepţionale, putem să ne gândim la asumarea răspunderii, dar numai dacă avem acceptul majorităţii parlamentare. Dacă în prealabil, şi nu după aceea, obţinem acceptul grupurilor parlamentare, încercând o consultare şi cu opoziţia, dar în mod obligatoriu trebuie să avem acordul grupurilor noastre, PDL, UDMR, independenţii şi minorităţile”, a spus Marko.
Vicepremierul a explicat că aceste consultări nu trebuie făcute prin constrângerea grupurilor parlamentare cu ameninţarea că, dacă nu sunt de acord cu asumarea răspunderii, cade Guvernul.
“Nu pentru a constrânge grupurile parlamentare să fie de acord cu asumarea răspunderii, fiindcă altfel cade Guvernul. Nu mă refer la aşa ceva. Mă refer la conţinutul măsurilor, dezbătute foarte repede cu grupurile parlamentare, pentru a prescurta calea adoptării actului respectiv”, a precizat Marko.
Pe de altă parte, întrebat dacă se ia în calcul varianta amânării redactării scrisorii de intenţie către FMI în urma amânării şedinţei CES cu o săptămână, Marko a spus că “nu prea” este timp. “Nu prea avem timp, deci fiecare zi înseamnă o pierdere”, a spus vicepremierul.

Related posts

Leave a Comment