RL: Viitorul preşedinte al SUA va fi Hillary Clinton. Moody’s Analytics prezice că ea va câştiga scrutinul din 8 noiembrie, iar la ultimele opt alegeri nu s-a înşelat

Alegerile prezidenţiale din SUA, de la 8 noiembrie, vor fi câştigate de candidata democrată Hillary Clinton, potrivit unui model al Moody’s Analytics care a prezis corect rezultatele ultimelor opt alegeri, relatează Reuters.

Modelul utilizează o combinaţie de situaţii economice la nivel de stat cu istorie politică şi nu a dat greş din 1980, când republicanul Ronald Reagan l-a învins pe democratul Jimmy Carter, afirmă Agerpres.

 

În cursa actuală, Clinton este favorită datorită preţului redus al benzinei şi procentului ridicat de apreciere în rândul electoratului a preşedintelui în exerciţiu, Barack Obama. Acesta nu a mai avut cote atât de ridicate de aprobare din primul său an la Casa Albă, 2009, relatează RomaniaLibera.ro.

 

Rezultatul anunţat marţi reprezintă ultima actualizare a modelului: Clinton va obţine 332 de voturi în colegiul electoral, iar republicanul Donald Trump 206. Dacă se va dovedi corect, va fi pentru prima oară de la alegerea preşedintelui George Bush senior, în 1988, când unul din cele două mari partide din SUA câştigă alegerile prezidenţiale de trei ori consecutiv.

Related posts

Leave a Comment