Liderul PMP a precizat că fuziunea a fost aprobată cu unanimitate, iar denumirea viitoarei formaţiuni rămâne PMP. “Votul pentru fuziune a fost în unanimitate. În conformitate cu statutul nostru, am semnat cu domnul Steriu (liderul UNPR-n.r.) fuziunea. Partidul se va numi Mişcarea Populară, sigla rămâne cea a Mişcării Populare şi imnul la fel”, a spus Traian Băsescu.
Practic, în acest fel, UNPR va dispărea de pe scena politică pentru că urmează să fie înghiţit de PMP. UNPR a purtat discuţii pentru fuziune şi cu PNL, dar a negociat şi o alianţă electorală cu PSD. Nu este clar care va fi rolul fostului preşedinte al UNPR, generalul Gabriel Oprea, fost vicepremier şi naşul fostului preşedinte al PSD, Victor Ponta. Gabriel Oprea este acuzat de fapte penale, după ce a folosit în interes privat coloana oficială asigurată de Ministerul de Interne, fapt care a dus la moartea unui poliţist. Tot de fapte penale este acuzat şi fostul preşedinte al României, liderul PMP, Traian Băsescu. Acuzaţiile aduse împotriva lui l-au împiedicat pe liderul PMP să candideze la alegerile locale pentru Primăria Bucureştiului.