Alianţă între patronatele din România şi din Slovacia

Uniunea Naţională a Patronatului Român şi Asociaţia Antreprenorilor din Slovacia au semnat, la Oradea, un acord de parteneriat, care pune bazele unei alianţe între patronatele din cele două ţări. Scopul acestei alianţei este încurajarea cooperării economice între companiile din cele două ţări.

Read More

RL: UNPR fuzionează cu PMP

UNPR fuzionează cu PMP, partidul condus de fostul preşedinte Traian Băsescu, a anunţat marţi liderul PMP. “Azi am finalizat un proces de negociere care durează de două săptămâni, un proces de fuziune între UNPR şi PMP. Sunt destui parlamentari UNPR care au plecat la PSD, nu ne deranjează pentru că ne interesează (…) Săptămâna viitoare vom avea, ambele partide, congresele de fuziune”, a declarat Traian Băsescu. Partidul va fi condus de Traian Băsescu, iar Valeriu Steriu, liderul UNPR, va fi preşedinte executiv. Noua formaţiune va avea patru prim-vicepreşedinţi: doi de la PMP şi doi de la UNPR, potrivit RomaniaLibera.ro. Cel mai probabil, actualul preşedinte executiv al PMP, Eugen Tomac, va fi prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni politice.

Read More

Premierul Ponta își depune mandatul. Ședință a Coaliției la ora 13.00

Premierul Victor Ponta își va depune mandatul azi, a declarat în urmă cu câteva secunde președintele PSD, Liviu Dragnea. El a declarat că va exista o ședință a coaliție de guvernare la ora 13.00, pentru a discuta noua situație creată. Demisia premierului Victor Ponta vine după ce 25.000 de oameni au protestat aseară pe străzile din București. Informația a fost confirmată și de premierul Victor Ponta, care a precizat că depunerea mandatului său va antrena căderea Guvernului. El și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care au murit și și-a exprimat speranța că demisia sa va satisface așteptările celor care au protestat.

Read More