PPMT organizează Caravana Autonomiei în Secuime și în Crișana

Reprezentanții Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania vor organiza o Caravană a Autonomiei. Aceasta are rolul de promova un proiect prin care reprezentanții formațiunii politice doresc să promoveze un proiect de lege privitor la regionalismul asimetric.Este vorba de o formulă a regionalismului, care să permită unor regiuni, care au un caracter multietnic, să obțină un statut special. Concre,t Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania propune modificarea Constituției, în așa fel încât să fie recunoscută existența regiunilor. De asemenea, formațiunea politică a maghiarilor ardeleni propune formarea a două regiuni cu statu special, Ținutul Secuiesc și Partium – Crișana, în care limba maghiară să aibă statul oficial, a declarat președintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Tibor Toro.

El a adăugat faptul că acest model de regionalism asimetric ar fi unul care deja este experimentat în regiuni precum Catalonia din Spania sau Tirolul de Sud din Austria.

Liderul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania a adugat că vor exista două echipe care vor promova Caravana Autonomiei. Una dintre ele a început deja să străbată Crișana, iar cealaltă județele Harghita, Covasna, Mureș și Brașov. Tibor Toro a adăugat că această caravană a autonomiei are un program stabilit pentru următoarele trei săptămâni, iar apoi vor fi evaluate rezultatele acestui demers. Președintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania a mai spus că speră să îi convingă pe unii dintre parlamentarii UDMR să promoveze proiectul de lege referitor la regionalizarea asimetrică, în contextul în care formațiunea sa nu dispune de nici un deputat sau senator.

Related posts

Leave a Comment