Poliţiştii au aplicat mai multe amenzi pentru nereguli în zonele campusurilor universitare

În scopul creșterii gradului de siguranţă publică, prevenirii infracțiunilor stradale , în special a furturilor din automobile, precum și pentru respectarea legislației rutiere, reprezentanţii poliţiei din Cluj au desfășurat o acțiune în noaptea dinspre luni spre marți, 24 spre 25 februarie.

Astfel, poliţiştii din municipiul Cluj Napoca, mai exact Biroul pentru Centrul Universitar, Secţia 1 Poliţie, Secţia 3 Poliţie, şi Biroul Rutier, au efectuat mai multe razii în zona centrelor, campusurilor universitare și a căminelor studențești.

Prin urmare, oamenii legii au aplicat 21 sancţiuni contravenţionale, dintre care 14 pentru nerespectarea prevederilor privind circulaţia pe drumurile publice, 2 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice; 5 sancțiuni au fost aplicate agenţilor de pază pentru nerespectarea normelor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

În total, în cadrul acţiunii, au fost legitimate 46 de persoane, au fost verificate 26 de vehicule și au fost controlate 13 obiective.

 

Related posts

Leave a Comment