Polonia a fost de-a lungul Evului Mediu o țară care a marcat decisiv istoria Europei. Vitejia polonezilor a pus stavilă expansiunii Hoardei de Aur, iar Imperiul Otoman a avut în Regatul Poloniei un adversar redutabil.
Unul dintre cele mai glorioase episoade a fost despresurarea Vienei, care era asediată de turci, cu ajutorul husarilor polonezi conduși de regele Jan Sobieski.
Însă Polonia a fost ștearsă de pe hartă în 1795, atunci când Rusia, Austria și Prusia și-au împărțit teritoriile poloneze. Măreția Poloniei nu a dispărut însă o dată cu statalitatea. Polonezii s-au revoltat ori de câte ori au crezut că au vreo șansă de a restaura independența patriei lor. De multe ori, polonezii au plătit un preț greu pentru libertatea națională, pentru care au suferit generații întregi. De aceea, în 6 noiembrie 1918, liderii polonezi nu au avut nici o ezitare atunci când a apărut prilejul restaurării autonomiei patriei lor.
La Lublin, a fost creat un Guvern provizoriu, care a proclamat Republica. Acest termen nu desemna neapărat o formă de guvernare, ci un regim în care fiecare cetățean polonez era îndreptățit să ia parte la treburile publice.
În Evul Mediu, Republica Polono-Lituaniană era condusă de un rege. În 1918, polonezii au ales un mareșal, pe Jozef Pilsudski, să îi conducă. Acesta a proclamat independența Poloniei cinci zile mai târziu, în 11 noiembrie, zi care a devenit sărbătoare națională a polonezilor.
[…] Dacă ți-a plăcut acest articol, te invităm să descoperi și alte Pagini de istorie AICI. […]