News

Acțiune de dezinsecție în municipiul Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca anunță demararea unei noi acțiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului și spații deschise ale persoanelor fizice și juridice. Operațiunea se va desfășura în perioada 1 – 30 septembrie 2021, între orele 22:00 – 06:00, în funcție de condițiile meteorologice. „Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acțiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea…

Read More

Creșă nouă în cartierul clujean Mănăștur

Clujenii din cartierul clujean Mănăștur vor avea o nouă creșă, potrivit Primăriei Cluj-Napoca. Astfel, municipalitatea promite că aceasta va fi amenajată prin Centrul Bugetar de Administrare Creșe. Mai exact, imobilul va fi amenajat prin extinderea și schimbarea destinației unui atelier de școală, situat pe Aleea Negoiu nr. 9B. La noua locație vor fi realizate și locuri de parcare la demisol și parter, dar și locuri de staționare pentru biciclete. Investiţia este estimată la 14 milioane de lei TVA inclus, fonduri bugetare, iar termenul de execuţie este de 18 luni. Proiectul…

Read More

Începe a cincea ediție a Festivalului stradal WonderPuck

Peste 40 de evenimente de teatru de păpuși și animație, concerte, expoziții, workshop-uri, ateliere de creație și multe surprize pentru cei mici, dar și pentru cei mari vor avea loc în cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului Stradal WonderPuck, care se va desfășura în perioada 9-12 septembrie 2021. Pe lângă artiști din România, evenimentul va aduce la Cluj invitați din cinci țări: Ungaria, Germania, Turcia, Republica Moldova și Italia. De asemenea, vor fi prezenți reprezentanți ai celor mai mari festivaluri de teatru de păpuși și animație din țară. Manifestările…

Read More

Fără antrenor, CFR Cluj a umilit-o pe FCSB

CFR Cluj a obținut o victorie clară în meciul disputat acasă cu FCSB. Clujenii au câștigat cu scorul de 4-1, în condițiile în care echipa campioană a rămas fără antrenor, după ce Marius Șumudică a fost demis după eșecul din returul cu Steaua Roșie Belgrad. Pe banca CFR Cluj a stat Cristian Moldovan, antrenor cu portarii. Acesta recunoscut că s-a consultat cu Dan Petrescu, antrenor care a venit la Cluj pentru a negocia preluarea conducerii tehnice a echipei clujene. Însă CFR Cluj a avut noroc cu liderii din teren. Veteranii…

Read More

2021 înseamnă începutul relansării turismului în Cluj

Anul 2021 a însemnat și relansarea turismului la Cluj. Creșterea numărului de persoane vaccinate a însemnat posibilitatea organizării unor festivaluri și reluarea conferințelor de afaceri și a turismului medical. De asemenea, au fost reluate cursele aeriene spre marile orașe de pe continent, iar unele companii au reușit să stabilească zboruri spre aeroporturi care, înainte de pandemie, erau foarte aglomerate. Lunile de primăvară și de vară au însemnat creșterea semnificativă a numărului de turiști din Cluj. Este rezultatul campaniei de vaccinare, care le-a permis turiștilor străini să revină în Transilvania. Unul…

Read More

Tradiții clujene în Muzeul Satului

Horitori, ceterași și jucăuși, majoritatea desemnați Tezaure Umane Vii de Ministerul Culturii, vor fi prezenți duminică, 29 august 2021, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, pentru a prezenta publicului vizitator cele mai frumoase tradiții și obiceiuri din satele clujene. Aceștia vor evolua pe ulițele din Muzeul Satului, dar și în foișorul din Parcul Etnografic unde, de la ora 14:00, va avea loc un spectacol folcloric de excepție. Acesta va fi susținut de Mariana Morcan, alături de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș. Tot aici vor evolua…

Read More

45 de cazuri noi de COVID-19, la Cluj, din peste 1 500 de teste

Din peste 1.500 de teste COVID-19 efectuate în ultimele 24 de ore la nivelul județului Cluj, 45 de persoane au fost confirmate pozitiv cu infecția pandemică. Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 0,51; total număr de teste: 1.501 din care 307 diagnostic grupe de risc, 433 teste efectuate la cerere și 761 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 620.229 de teste, la nivelul județului Cluj; 11 persoane internate în ATI; total vindecați și externați: 2.986 din care 2.047 din județul Cluj; total…

Read More

Marius Șumudică, demis de la CFR Cluj

CFR Cluj a fost înfrântă în returul cu Steaua Roșie Belgrad din play-off-ul Ligii Europa. Ratarea calificării i-a fost fatală antrenorului Marius Șumudică, demis după-miezul nopții de la echipa clujeană. CFR Cluj a pierdut cu scorul de 1-2 partida cu campioana Serbiei, după ce pierduse meciul tur cu scorul de 4-0. Soarta meciului a fost influențată de o decizie eronată a arbitrilor din minutul 4. Ei au dictat penalty în favoarea echipei sârbești, iar lovitura de pedeapsă a fost transformată de Alksandr Katai. CFR Cluj a reușit să egaleze prin…

Read More

Peste o treime din persoanele infectate cu COVID în ultimele 6 zile sunt vaccinate

În perioada 19-25 august 2021, din cele 219 persoane confirmate COVID-19, 76 erau sunt vaccinate cu schema completă. Datele au fost oferite de DSP Cluj, prin intermediul prefectului de Cluj, Tasnadi Istvan. Aceste cifre înseamnă o rată de infectare de 34,7% la persoanele vaccinate. Ce spun specialiștii despre infectările la vaccinați Specialiștii spun că 20% dintre persoanele vaccinate pot să se infecteze cu COVID-19 și pot transmite boala și altora. Profesorul de Sănătate Publică de la Universitatea Babeș-Bolyai, Răzvan Cherecheș, spune la România via Cluj, de la Via Cluj TV…

Read More

Peste 8 000 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

8.546 de posturi noi au fost aprobate, de către Guvern, la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Acestea urmează să fie ocupate treptat. „Hotărârea de guvern care vine în urma unui memorandum care a fost aprobat în Guvern aduce 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din care 129 de posturi de ofiţer, 25 de maiştri militari şi subofiţeri şi 8.400 de soldaţi şi gradaţi profesionişti”, a precizat Secretarul de Stat MAI Raed Arafat. Acesta a mai menționat și faptul că nu exagerează atunci când consideră…

Read More