News

SportinCluj: Alex Chipciu rămâne la CFR Cluj

Mijlocașul Alex Chipciu nu va pleca la CSU Craiova, acolo unde ar fi fost dorit de fostul președinte al CFR Cluj, Marian Copilu, instalat la conducerea grupării din Oltenia. Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că nu a sosit nici o ofertă pentru transferul mijlocașului, potrivit SportinCluj.ro. Mai mult, Dan Petrescu a declarat că este mulțumit de modul în care se antrenează Alex Chipciu și a adăugat că, chiar dacă nu a fost, de regulă, titular, a contribuit la parcursul excelent al echipei.

Read More

Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană îi demască pe ”idioții utili” ai Rusiei

Una dintre cele mai active organizații civice din Cluj, Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, ia atitudine în contextul încercărilor Rusiei de a manipula opinia publică românească, prin insuflarea unor sentimente anti-occidentale. Iată apelul organizației clujene: Într-un moment critic, de o gravitate fără precedent pentru ordinea europeană de securitate după 1989 și pentru perspectivele democrației liberale pe continent, în care revizionismul agresiv al regimului Putin și războiul hibrid amenință câștigurile și beneficiile importante obținute de țările postcomuniste după 1989 și mai ales după integrarea în NATO și Uniunea Europeană, ICDE face…

Read More

SportinCluj: Exod de la CFR Cluj la Dinamo București

Dinamo București speră să se salveze de la retrogradare cu ajutorul unor jucători aduși din Transilvania. Astfel, trei jucători care au aparținut CFR Cluj vor ajunge în această iarnă la Dinamo București, club condus de fostul președinte al ”feroviarilor”, Iuliu Mureșan. Portarul Cristiano Figueiredo și-a reziliat deja contractul cu CFR Cluj și a semnat o înțelegere cu clubul bucureștean, potrivit SportinCluj.ro. De asemenea, mijlocașul Jonathan Rodriguez, adus în vară de CFR Cluj de la FC Botoșani, va fi împrumutat la Dinamo București. Tot la echipa bucureșteană va atunge și atacantul…

Read More

Consiliul Județean a pierdut o bijuterie arhitecturală – Clădirea Muzeului de Artă a fost retrocedată urmașilor unui negustor

Muzeul de Artă din Cluj rămâne fără sediu. Palatul Bánffy din Piața Unirii a fost retrocedat de instanță urmașilor unui negustor din Săliște, Nicolae Roșca, ce a fost prieten cu ultimul nobil care a stăpânit palatul, Dionisie Bánffy. Practic, acesta a împrumutat bani de la Nicolae Roșca și, pentru că nu i-a mai putut restitui, i-a cedat acestui trei sferturi din clădirea din centrul Clujului. Dionisie Bánffy și Nicolae Roșca, care era un negustor milionar, au creat un cinematograf în curtea palatului. Cei doi erau prieteni. Nicolae Roșca nu a…

Read More

Care sunt țările intrate in zona roșie

Peste 100 de state și teritorii din toată lumea sunt în zona roșie, potrivit listei actualizate vineri, 21 ianuarie, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Lista intră în vigoare din 23 ianuarie, ora 00.00. În zona roșie se află state precum Franța, Danemarca, Grecia, Spania, Marea Britanie, Italia, Olanda, Germania sau Cehia. Din 8 ianuarie, românii vaccinați sau care au trecut prin boală care se întorc din state aflate în zona de risc epidemiologic, excepție celor membre UE, vor trebui să stea 5 zile în carantină, iar cei nevaccinați,…

Read More

SportinCluj: CFR Cluj vrea un atacant din Italia

Campioana României la fotbal, CFR Cluj, dorește să transfere un atacant de origine română. Daniel Birligea are vârsta de 21 de ani și este legitimat la Teramo, în Serie C, potrivit SportinCluj.ro.  Daniel Birligea a fost crescut la juniorii lui Palermo. Cota sa de piață este de 100.000 de euro.

Read More

Blue Air a anulat cinci zboruri pe care urma să le opereze în această primăvară din Cluj

Compania aeriană Blue Air a anulat cinci zboruri pe care urma să le opereze în această primăvară de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj. Odată cu ajustarea programului de zbor, unele rute au fost anulate complet până în iunie 2022, iar alte zeci de rute au reduceri semnificative în ceea ce privește frecvența cu care sunt operate. Potrivit datelor din sistemul de rezervări analizate de BoardingPass, Blue Air a suspendat temporar până la mijlocul lunii iunie 2022 10 rute: – București – Birmingham va fi reluată în 9 iunie; –…

Read More

Rusiei a propus interzicerea utilizării și minării de criptomonede

Banca centrală a Rusiei a propus interzicerea utilizării și minării de criptomonede pe teritoriul Rusiei, invocând amenințări la adresa stabilității financiare, bunăstării cetățenilor și suveranității politicii sale monetare. Bitcoin ar putea să se prăbușească sub 40.000 de dolari, pentru că Rusia a propus interdicția privind utilizarea și mineritul criptomonedelor pe teritoriul rus. Banca centrală rusă susține că moneda digitală reprezintă un risc pentru „stabilitatea financiară și suveranitatea politicii monetare”, mai scrie sursa citată. Rusia s-a arătat împotriva criptomonedelor, argumentând că acestea ar putea fi folosite în spălarea de bani sau…

Read More

Economia Clujului a revenit la nivelul de dinainte de pandemie: Rata șomajului a scăzut la 1,21 la sută

Economia Clujului a revenit la nivelul de dinainte de pandemie. La fel, a reapărut și criza forței de muncă. Practic, toți cei care și-au pierdut locurile de muncă în contextul pandemiei și-au găsit noi locuri de muncă. Rata șomajului în județul Cluj a ajuns la 1,21 la sută, iar în fiecare lună, companiile clujene oferă, în medie, 3.500 de noi locuri de muncă. Piața forței de muncă din Cluj este una deosebit de dinamică. Clujul atrage în continuare noi investitori, ceea ce generează noi locuri de muncă. Practic, în județul…

Read More

Care sunt simptomele Omicron la copii

Deși numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 în cazul copiilor a crescut mult în ultimele zile, atât ministrul Sănătății cât și medicii pediatri afirmă ca, deocamdată, severitatea cazurilor nu ar trebui să ne îngrijoreze. În cadrul unei dezbateri organizate de Salvați Copiii România, medicii pediatri au prezentat simptomele specifice ale infecției cu Sars-Cov-2 cu care copiii se prezintă la urgențe în valul 5 și recomandările pentru părinți. Simptome Covid-19 la copii în valul 5: „Febră înaltă, durere în gât, tuse, componenta laringiană a tusei, lătrătoare, adică ragușeală și manifestări digestive,…

Read More