News

Peste 1.500 de firme radiate în Cluj după jumătate de an

La nivel național, numărul firmelor radiate a crescut cu cu 8,77% în primele șase luni din 2022. Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 8,77% în primele şase luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 35.420 radieri, arată statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Mai multe firme radiate la Cluj Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 5.607 (plus 8,81 faţă de ianuarie-iunie 2021) şi în judeţele Timiş – 1.605 (plus 4,15%), Constanţa – 1.584 (plus 14,12%) şi Cluj –…

Read More

După Codul Galben de caniculă vin ploile

Codul Galben de caniculă a fost prelungit, în România, până marți, 9 august 2022 și extins în sudul țării, unde maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius. Potrivit Administrației Naționale de meteorologie (ANM), după aceste zile, vremea va deveni instabilă în mare parte din țară, urmând să vină ploile. „Instabilitatea atmosferică se va accentua destul de mult și va cuprinde mare parte din țară sau dacă vreți vestul, centrul și nordul teritoriului, unde ne așteptăm și la averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, dar punctiform…

Read More

Show memorabil marca David Guetta

Peste 100.000 de oameni au luat parte la spectacolele organizate în cea de-a treia seară a festivalului Untold. Cel mai important moment al festivalului a fost spectacolul susținut de DJ-ul David Guetta, care a strâns pe stadionul Cluj Arena peste 70.000 de spectatori. Festivalul Untold a strâns în centrul Clujului tineri din întreaga lume. Pe stadionul Cluj Arena au venit spectatori din Franța, Bulgaria, Liban, Brazilia, Slovacia sau România. Tinerii au venit pentru a-i urmări pe unii dintre cei mai buni DJ-i din lume, în frunte cu David Guetta sau…

Read More

Cum se promovează Untold pe social media

La Cluj se află în plină desfășurare cel mai important festival muzical din România, Untold. Organizatorii se așteaptă la peste 400.000 de participanți până la finalul festivalului, care se va încheia în zorii zilei de luni. Este vorba de un record absolut, care poate fi atins datorită unei prezențe foarte bune a festivalului pe rețelele de socializare.  Festivalul Untold a fost creat drept un brand digital, în anul 2015, când Clujul era Capitală Europeană a Tineretului. Acest brand i-a reunit pe cei mai buni DJ-i din lume, care au fost…

Read More

Zeci de mii de tineri au petrecut în prima seară de Untold

Zeci de mii de tineri au participat la spectacolele organizate în prima seară a celui mai mare festival muzical din România, Untold. Zona Parcului Central Simion Bărnuțiu din Cluj a devenit un tărâm al nopții și al magiei, în care muzica, luminile, culorile și jocurile pirotehnice creează o atmosferă superbă. În zona Parcului Central din Cluj au fost amenajate zeci de standuri cu băuturi, mâncare, gadgeturi sau obiecte de îmbrăcăminte, presărate printre zonele de relaxare create de organizatorii festivalului Untold. Există și chioșcuri de lemn decorate extravagant cu motive mitologice,…

Read More

Un nou pacient infectat cu variola maimuței în România

Încă un caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani din Giurgiu. Potrivit Ministerului Sănătății, starea lui de sănătate este bună și se află în izolare la domiciliu. Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 21 de pacienți, printre care și un bărbat din județul Cluj. Ce este variola maimuței? Variola maimutei (monkeypox) este o boala infectioasa virala, fiind provocata de un virus ce apartine familiei poxvirusurilor. Poxvirusurile se transmit in mod direct sau indirect de la…

Read More

„Joker” va avea o continuare – Vezi ce actori vor juca în rolurile principale

O continuare a thrillerului psihologic premiat cu Oscar „Joker”, care are drept protagonist unul dintre cele mai cunoscute personaje negative din benzile desenate, urmează să fie lansat în cinematografe pe 4 octombrie 2024, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al distribuitorului Warner Bros. „Joker: Folie a Deux”, îl va avea în distribuţie pe Joaquin Phoenix, interpretând din nou personajul titular, care i-a adus premiul Oscar pentru „cel mai bun actor” graţie peliculei originale din 2019, povestea originii celui mai mare duşman al supereroului DC Batman, potrivit purtătorului de cuvânt…

Read More

Colecție de haine marca UNTOLD – Peste 200 de piese vestimentare unice

În premieră în acest an, organizatorii UNTOLD au creat o colecție de haine specială, alături de designeri români. UNTAMED are peste 200 de piese vestimentare unice, de la rochii, caftane, la pantaloni și topuri. Fanii pot găsi toate aceste creații în Designers’ Nest, zona de fashion a celei de-a șaptea ediții a festivalului UNTOLD. Colecția UNTAMED reflectă o emoție și spune Povestea Tarotului prin ținute originale, fiind inspirată din esența emblemelor din șapte cărți de Tarot: Luna, Magicianul, Nebunul, Împărăteasa, Papesa, Împăratul și Îndrăgostiții. Fiecare piesă vestimentară UNTAMED a fost…

Read More

Dezbatere publică la Turda: Construcția unui aquapark în partea estică a orașului

Primăria Turda lansează în dezbatere publică Planul Urbanistic Zonal care cuprinde construcția unui aquapark în partea estică a orașului. Proiectul este estimat la 32 de milioane de euro. Aquaparkul de la Turda va fi construit pe malul râului Arieș, într-o zonă pe care Primăria vrea să o transforme într-un spațiu sportiv și de agrement. Proiectul, care va fi realizat din fonduri europene, se află în imediata apropiere a Sălii Polivalente aflate în construcție. Edilul Cristian Matei apreciază că în doi ani ar putea fi inaugurat primul aquapark din județul Cluj. Un…

Read More

Școala Gimnazială Specială Huedin, modernizată cu bani europeni

Consiliul Județean Cluj a scos la licitație lucrările de execuție ce vizează reabilitarea, modernizarea și echiparea, cu bani europeni, a Școlii Gimnaziale Speciale Huedin. Astfel, în baza acestei investiții, instituția școlară va beneficia de lucrări de termoizolare a pereților exteriori, de refacere a fațadelor și a învelitorilor, cu aducerea ansamblului la imaginea originală și amenajări de ordin funcțional la sistemul de compartimentare. Totodată, vor fi executate reparații, reabilitări și înlocuiri la nivelul finisajelor și tâmplăriei, se vor moderniza instalațiile electrice, termice și sanitare și vor fi instalate centrale termice în fiecare corp…

Read More