News

Cluj: Cum vor autoritățile să stimuleze reconectarea apartamentelor la sistemul de termoficare

În Cluj-Napoca, autoritățile vor să stimuleze reconectarea la sistemul de termoficare. Una dintre cele mai controversate măsuri luată de Primărie a fost interzicerea instalării de noi centrale termice de apartament, pe motiv că aceastea sunt foarte poluante. Clujul și-a păstrat regia de termoficare, pe care a modernizat-o, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene. Astfel, noile centrale termice au instalații de cogenerare, ceea ce înseamnă că produc simultan energie termică și electrică. De aceea, zeci de mii de locuințe au rămas conectate la rețeaua de termoficare. Totuși, alte zeci de mii de…

Read More

Incidență tot mai mare a bolilor de nutriție în rândurile copiilor și adolescenților

Incidența bolilor de nutriție la copii și adolescenți a crescut constant în ultimele decenii, afirmă cercetătorii Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj. Unul dintre motive este schimbarea obiceiurilor alimentare. Tocmai de aceea, mai multe școli și universități pun accentul pe educarea copiilor și adolescenților, precum și pe crearea meniurilor din cantine cu ajutorul nutriționiștilor. Ultimele decenii au adus o creștere semnificativă a incidenței cazurilor de copii, adolescenți și tineri care suferă de diferite boli de nutriție. Obezitatea a crescut foarte mult, la fel și diabetul. Unul dintre…

Read More

Ioana d’Arc și Asediul Orléans-ului

Asediul Orléansului (12 octombrie 1428 – 8 mai 1429) a marcat un moment important al Războiului de o Sută de ani dintre Franța și Anglia. Asediul a avut loc în ultimele etape ale războiului când englezii erau favoriți, dar a fost respins de forțele franceze, inspirate de sosirea Ioanei d’Arc. Francezii au recâștigat apoi inițiativa în conflict și au început să recucerească teritoriile ocupate anterior de englezi. Orașul Orleans a avut o semnificație strategică și simbolică pentru ambele părți ale conflictului. Regentul englez, Ioan de Gaunt ( duce de Lancaster)…

Read More

Puck îi așteaptă la spectacol și pe copii foarte mici

Un spectacol pentru copii foarte mici va fi prezentat de Asociația AnimaArt duminică, 8 octombrie, la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. „Anotimpurile” e inspirat din fabule și povești internaționale, realizat de cunoscuta actriță Dana Bonțidean. Spectacolul este programat de la orele 11:00 și 12:30. Este un spectacol special, plin de candoare, poezie și fantezie. Regia animă totul: cuvânt, actor, păpușă. Astfel, ieșirea actorului-mânuitor din vechea convenție (de după paravan) nu mai surprinde pe nimeni. Decorul se îmbină armonios cu păpușile, atent și ingenios concepute de Sandu Marian, un scenograf…

Read More

Via Cluj TV: Transilvania Food Summit reunește elita românească din domeniul agrifood

Cel mai important eveniment dedicat industriei agroalimentare din regiune a început la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. La eveniment participă foștii miniștri ai Agriculturii din România, Adrian Oros, și din Moldova, Viorel Gherciu, rectorul universității clujene, Cornel Cătoi, prefectul județului Hunedoara, Călin Marian, primarul celei mai mari comune din România, Florești, Bogdan Pivariu, diplomați, precum și parlamentari, alți reprezentanți ai autorităților locale, cadre universitare, lideri ai GAL-urilor, fermieri, reprezentanți ai cooperativelor și ai autorităților publice centrale, potrivit Via Cluj TV. Transilvania Food Summit înseamnă dezbateri, conferințe,…

Read More

Ziua Națională a produselor agroalimentare românești, marcată de către Asociația Produs de Cluj, la București

Asociația Produs de Cluj va marca Ziua Națională a produselor agroalimentare românești printr-un Târg de toamnă. Organizat la București, împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), evenimentul se va desfășura între 9 și 11 octombrie, în curtea instituției centrale. „Acest târg de toamnă, al doilea organizat la București, în acest an, este un prilej de a prezenta locuitorilor preparate alimentare românești, atestate și certificate tradițional, susținând, astfel, micii investitori și oferind populației produse sănătoase. spre deosebire de celelalte patru târguri pe care le-am desfășurat în curtea MADR, de această…

Read More

Peste 11 000 de apeluri la serviciul Alopedi

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, au realizat o analiză a activității derulate în primele trei trimestre ale anului 2023 prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, spune: „Numărul solicitărilor se menține ridicat, ceea ce demonstrează, o dată în plus, încrederea pe care o au părinții în acest serviciu de telemedicină. Este îmbucurător faptul că majoritatea problemelor au putut fi soluționate telefonic, fără a mai fi…

Read More

Preferințele pentru dietele vegetariene pot fi moștenite genetic, conform unui studiu

Alimentația fără carne poate nu este doar o chestiune de voință, potrivit unui nou studiu. Studiul publicat miercuri în PLOS One a constatat că există trei gene asociate cu cât de bine este capabil cineva să adere la un stil de viață vegetarian. „În acest moment, putem spune că genetica joacă un rol semnificativ în vegetarianism și că unii oameni pot fi genetic mai potriviti pentru o dietă vegetariană decât alții”, a spus autorul principal al studiului, Dr. Nabeel Yaseen, profesor emerit de patologie de la Universitatea Northwestern, Scoala de…

Read More

U-BT: Debut victorios în noul sezon al cupelor europene

Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a debutat cu o victorie în noul sezon al BKT EuroCup. Baschetbaliștii clujeni au câștigat, cu scorul de 80-71, partida împotriva echipei Turk Telekom. “Determinare, intensitate și agresivitate. Aceste trei cuvinte pot să descrie cel mai bine startul de meci pe care l-am avut în fața celor de la Türk Telekom. Am înscris încă din primele secunde prin Guzman, apoi ne-am desprins la 10-0, forțându-l pe antrenorul oaspeților să ceară time-out. Timpul de odihnă al turcilor nu a întrerupt iureșul coșurilor, iar Stipe…

Read More

Primăria pune în funcțiune semafoarele de pe Calea Mănăștur

Proiectul de pe Calea Moților – Mărginașă intră în etapa finală. Începând de joi, 5 octombrie, semafoarele de pe Calea Mănăștur vor fi puse în funcțiune.Potrivit primarului Emil Boc, șoferii care vin dinspre Calea Mănăștur vor putea vira spre stânga spre strada Oțelului. „Dăm în funcțiune instalația de semaforizare de la intersecția străzilor Calea Mănăștur – Oțetului, Calea Mănăștur – Mărginașă. Intră în fază finală proiectul de pe Calea Moților – Mărginașă, inclusiv semaforizarea care trebuia să fie gata până în decembrie, iată că reușim să o aducem mai devreme…

Read More