Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România se plâng, din nou, de subfinanţarea sistemului judiciar. Ei au afirmat că subfinanţarea sistemului judiciar afectează independenţa Justiţiei.De asemenea, ei cer ca banii alocaţi Justiţiei să fie administraţi de către instanţe, nu de Ministerul Justiţiei. Şi asta pentru că judecătorii sunt de părere că Ministerul Justiţiei este un prost administrator al banului public. Ei au dat exemplul constractului încheiat cu Poşta Română pentru trimiterea citaţiilor. Ca urmare a acestui contract, instanţele plătesc suma de 4,7 lei pentru fiecare trimitere, adică aproape dublu cât plăteşte un cetăţean obişnuit. De asemenea, judecătorii cer mărirea sumelor alocate pentru instanţe. Dacă în anul 2008, bugetul alocat Justiţiei a fost de 350 de milioane de euro, anul acesta, el este de doar 245 de milioane de euro. 85 la sută din acest buget reprezintă salariile angajaţilor din sistemul judiciar.
Related posts
-
Acces dificil pentru femeile însărcinate din mediul rural la servicii de sănătate
Accesul femeilor însărcinate din mediul rural la servicii de sănătate variază foarte mult. În marile comune,... -
SportinCluj: Universitatea Cluj l-a transferat pe Florent Poulolo
FC Universitatea Cluj continuă să se întărească pentru preliminariile Ligii Europa. Echipa ardeleană a ajuns la un... -
De ce se dezvoltă rapid învățământul dual în județul Cluj
Învățământul dual se dezvoltă în județul Cluj cu ajutorul companiilor private. Unele dintre școli au optat...
