Cu şase săptămâni înainte de învestitura preşedintelui ales Donald Trump, actualul vicepreşedinte american a sosit la Ottawa nu numai pentru a-i da asigurări vecinului său canadian, ci şi pentru a-i încredinţa un rol de garant al bunelor relaţii internaţionale în contextul unei “ordini economice liberale”, rol jucat în general de SUA, potrivit Agerpres.
“Lumea actuală trebuie să facă faţă din ce în ce mai multor provocări la adresa ordinii internaţionale, cum nu au mai fost observate vreodată de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”, i s-a adresat Joe Biden lui Justin Trudeau, afirmă RomaniaLibera.ro.
Astfel, lumii “îi trebuie oameni ca Dumneavoastră” pentru a asigura responsabilitatea necesară continuării relaţiilor internaţionale “într-un context al unei ordini economice liberale”, a adăugat vicepreşedintele SUA, înainte de a rosti un toast în onoarea gazdei sale canadiene.
Joe Biden i-a asigurat pe canadieni de legăturile solide care unesc cele două ţări. “Noi suntem mai mult o familie decât aliaţi” pentru că puţine ţări în lume îşi “împart istoria cum fac Canada şi SUA. Economiile noastre şi modurile noastre de viaţă sunt indisociabile”.
“Prietenia dintre noi este absolut esenţială pentru SUA şi sper că ea este esenţială şi pentru Canada”, a declarat el.
Potrivit şefului guvernului canadian, relaţiile dintre cele două ţări depăşesc larg domeniile “comerţului şi securităţii”. “Canada şi SUA împărtăşesc valori fundamentale comune”, a subliniat Justin Trudeau, în cadrul unui dineu oficial pentru a “celebra şi marca această extraordinară şi profundă prietenie”.
“Ca buni şi vechi prieteni, noi suntem de acord asupra multor lucruri, şi în dezacord asupra altor câteva, dar rămânem în continuare uniţi”, a adăugat Trudeau.
Citiţi mai mult AICI