Sondaj IRES: PSD conduce la o distanţă zdrobitoare în intenţiile de vot

Postul de televiziune Digi 24 a publicat un sondaj efectuat de compania clujeană IRES, care a măsurat intenţiile de vot la nivel naţional. PSD conduce în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare de duminică la o distanţă zdrobitoare.

Astfel, PSD are 44 la sută din intenţiile de vot. PNL are doar 23 la sută, la aproape jumătate din intenţiile de vot de care se bucură PSD. Pe locul 3 se află USR, cu 7 la sută din intenţiile de vot. ALDE şi PMP au fiecare 6 la sută din intenţiile de vot, iar UDMR se află la limită, cu 5 la sută. Sub pragul electoral se află formaţiunea extremistă PRU, cu 4 la sută din voturi.

 

Sociologii spun există şanse ca, duminică, să apară surprize. Marja de eroare arată să există posibilitatea ca ALDE sau PMP să nu intre în Parlament. În schimb, este aproape sigur că, dacă UDMR nu va îndeplini pragul general de 5 la sută, va îndeplini oricum pragul alternativ de intrare în Parlament, care presupune să obţină mai mult de 20 la sută în patru judeţe. La alegerile locale, UDMR a obţinut scoruri cu mult peste 20 la sută în Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare. De asemenea, există posibilitatea ca extremiştii de la PRU să intre în Parlament, dacă îşi mobilizează alegătorii mai bine decât alte formaţiuni.

 

Sondajul a utilizat metoda CATI, pe un eşantion de 1.100 de oameni. Marja de eroare este de 2,9 la sută.

Related posts

Leave a Comment