Israelul recunoaște diplomele absolvenților de Medicină din Cluj

Statul Israel a decis să recunoască diplomele absolvenților Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj. Anunțul a fost făcut de noul rector al universității clujene, Anca Buzoianu, cea care a condus până acum Facultatea de Medicină.

Această recunoaștere vine în urma unei vizite de evaluare pe care a făcut-o, în decembrie 2019, dr. Shaul Yatziv, șeful departamentului de acreditare pentru profesiile medicale din cadrul Ministerului Sănătății din Israel. El a trimis o scrisoare oficială prin care a anunțat decizia de recunoaștere. Potrivit acestui document, absolvenții facultății clujene vor putea profesa în Israel, în urma susținerii unui examen de rezidențiat. Recunoașterea a fost acordată pe durată nedeterminată.

La universitatea clujeană sunt înmatriculați în prezent 140 de studenți care provin din Israel. În urma recunoașterii, interesul studenților israelieni pentru universitatea clujeană ar putea crește considerabil. În prezent, universitatea clujeană are câteva mii de studenți străini, înmatriculați la liniile engleză și franceză, care provin din țări precum Franța, Germania sau Belgia.

Israelul se numără printre țările cu cele mai dure condiții de recunoaștere a diplomelor pentru profesioniștii din domeniul sănătății. 60 la sută dintre medicii care profesează în Israel au fost formați în străinătate, iar calitatea studiilor medicale este considerată drept o problemă de securitate națională.

Statul Israel a mai acordat o singură recunoaștere a unor diplome românești de medicină. Este vorba de diplomele absolvenților Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Însă pentru aceste diplome, măsura recunoașterii este una provizorie, pentru următorii trei ani, după care va urma o nouă evaluare.

Related posts

Leave a Comment