ISIS revendică atacul de la Berlin. Autorul, căutat încă de Poliţie

Gruparea teroristă Statul Islamic revendică atacul de luni seară, de la Berlin, în care şi-au pierdut viaţa 12 oameni şi au fost răniţi peste 40. Între timp, principalul suspect reţinut de autorităţi (un tânăr de origine pakistaneză) a fost eliberat. Atactorul râmâne, probabil, în libertate, transmite ministerul german de Interne, citat de RFI România

 

„Autorul operaţiunii este un soldat al Statului Islamic” – transmite Amaq, agentia de propagandă a grupării teroriste. Atacul, susţine ISIS, a fost un răspuns la implicarea Germaniei în coaliţia internaţională împotriva jihadiştilor.


În paralel, la Berlin şi în întreaga Germanie pare a fi o stare generalizată de confuzie. Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere, a reacţionat precaut la revendicarea făcută de aşa-numitul Stat Islamic şi a anunţat totodată că atacatorul de la Berlin rămâne, probabil, în libertate.

 

“Uneori, ISIS face aceste revendicări cu o întârziere scare dă de gândit. Urmărim mai multe piste. Trebuie să lăsăm serviciile de securitate şi anchetatorii să-şi facă treaba. Nimeni nu se va opri până când autorul sau autorii nu vor fi arestaţi”, a spus Thomas de Maiziere.

 

Principalul suspect, reţinut după atacul comis la Târgul de Crăciun de la Berlin, a fost eliberat în cursul serii de marţi de Poliţie. Este vorba de un tână pakistanez de 23 de ani, solicitant de azil şi indicat de un martor drept şoferul camionului care a intrat în mulţime. Procuratura a explicat că nu au fost găsite suficiente dovezi împotriva suspectului şi că testele de specialitate făcute de criminalişti nu au putut determina eventuala sa prezenţă în camion.

 

Mai mulţi analişti citaţi de presa internaţională sunt de părere că identitatea atacatorului de la Berlin este vitală pentru viitorul politic al cancelarului Angela Merkel. Dacă autorul atacului terorist se va dovedi a fi o persoană cu statut de refugiat în Germania, atunci Angela Merkel, susţinătoarea unei politici a uşilor deschise, ar urma să fie suspusă unei presiuni şi mai mari. Grupările de extremă dreapta şi partidele naţionaliste o acuză deja că a predat total securitatea ţării, în vreme ce aliaţii politici bavarezi de la Uniunea Creştin-Socială  nu se sfiesc să ceară schimbări radicale ale politicilor de imigraţie şi securitate.

Related posts

Leave a Comment