Flota rusă acoperă vasele comerciale abhaze


Navele ruseşti de patrulare vor însoţi corabiile comerciale în apele neutre. Georgia a capturat circa 20 de vase comerciale care se deplasau să se descarce în autoproclamata republică.Tbilisi susţine că aceste nave trebuie să coopereze cu autorităţile georgiene şi să stabilească în comun rutele pe care le desfăşoară. În schimb, autorităţile separatiste abhaze consideră acest lucru ilegal. În acest sens, Serghei Bagapş, aşa zisul preşedinte abhaz, a ordonat să fie deschis focul în cazul în care partea georgiană va încerca să îngrădească nvigaţia în direcţia abhază.
Aşa că Moscova a decis să intre în rol. De acum înainte, a fost dat ordinul ca navele depatrulare a serviciului de grăniceri a FSB-ului rusesc şi corabiile flotei Mării Negre a Federaţiei Ruse să însoţească vasele care se deplasează în Abhazia. Rusia a direcţionat pentru paza frontierei maritime abhaze vasele de patrulare, cele de pază şi nava de comandament “Novorosiisk”.
În acelaşi timp, în portul Ochamchira se edifică infrastructura pentru bazarea maritimă a grupărilor FSB şi Flotei Mării Negre, relatează RIA novosti. Sub umbrela militarilor ruşi au fost preluate circa 350 de km de frontieră- atât terestră, cât şi maritimă.
Tbilisi consideră această regiune şi apele ei teritoriale ca făcând parte din teritoriul georgian, declarând ilegal orice transport maritim de mărfuri neautorizat.
Rusia a recunoscut Abhazia şi cealaltă regiune georgiană care şi-a proclamat unilateral independenţa, Osetia de Sud, în luna august a anului trecut, după războiul de agresiune, de cinci zile, purtat cu Georgia.

Related posts

Leave a Comment