Clujenii se vor putea bucura sâmbătă de avanpremiera unei pelicule remarcabile. Este vorba de producția Cardinalul, care este inspirată din viața Fericitului Iuliu Hossu, martir pentru credință în temnițele comuniste.
Regia peliculei este semnată Nicolae Mărgineanu, iar rolul cardinalului Iuliu Hossu este jucat de actorul Radu Butar.
La Cluj-Napoca, avanpremiera şi gala de prezentare vor avea loc sâmbătă, 16 noiembrie 2019, ora 20.00, la Cinema „Victoria”.
Filmul, în regia lui Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma, este produs de Ager Film cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, are durata de 97 minute, este realizat alb-negru şi color, la rezoluţie 4k, în format 17:9.
Producţia cinematografică prezintă o parte din viaţa Cardinalului Iuliu Hossu, cu accent pe momentul în care episcopul român unit a vestit Marea Unire pe platoul de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, şi apoi, cu aspecte din perioada detenţiei pentru credinţă sub regimul comunist, în regim de exterminare, împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici şi cu membri ai elitei politice a vremii, la Penitenciarul din Sighetu Marmaţiei.
În rolurile principale: Radu Botar, Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Cristi Iacob, Alexandru Repan, Maria Ploae, Remus Mărgineanu şi Mircea Andreescu.