Teritoriul care formează azi statul Congo a fost descoperit de europeni în secolul al XV-lea. Bazinul fluviului Congo include o pădure ecuatorială densă, iar primii europeni nu au manifestat nici un fel de interes pentru exploatarea acestui teritoriu, din cauza condițiilor dure de trai. Puținii exploratori care s-au aventurat în pădurile africane nu știau că acel pământ ascunde imense bogății naturale.
Cel care a decis să ia în stăpânire bazinul fluviului Congo a fost regele Belgiei, Leopold al II-lea. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o dată cu dezvoltarea mijloacelor moderne de transport, a crescut cererea de cauciuc natural, iar zona Congo era potrivită pentru cultivarea arborilor de cauciuc. Pentru că plantațiile cu acești arbori puteau fi foarte profitabile, Leopold al II-lea a înființat o așa-zisă asociație filantropică ce a pus stăpânire pe un teritoriu vast. Practic, regele Belgiei a luat în posesie o suprafață de câteva ori mai mare decât cea a țării sale.
Tot acest teritoriu african a fost exploatat nemilos, după ce a fost organizat juridic sub forma unui domeniu personal al regelui Belgiei, un domeniu cu o suprafață de peste două milioane de kilometri pătrați. Băștinașii au fost deposedați de drepturile lor cutumiare și obligați să muncească în folosul regelui belgian.
Din 1892, toate terenurile oamenilor au devenit parte a domeniului regal belgian. Nu doar negrii autohtoni au fost forțați să muncească în condiții inumane, ci și sclavii furnizați regelui de către negustorii arabi. Oamenii erau bătuți, înfometați și mutilați atunci când îndrăzneau să se opună nenumăratelor abuzuri comise de militarii din Force Publique, miliția colonială personală a regelui Leopold al II-lea.
În principal, responsabilitatea de a recruta lucrători fără plată le revenea șefilor locali, care au devenit parte a sistemului de represiune. Familiile sclavilor trimiși pe plantațiile lui Leopold al II-lea erau ținute ostatice de către militarii din Force Publique. Casele celor care nu recoltau suficient cauciuc erau incendiate. Dacă vreunul dintre sclavi protesta împotriva condițiilor de muncă, era mutilat: belgienii preferau să le amputeze palmele. Acest tip de mutilare era folosit și pentru a reprima orice posibilă revoltă împotriva sclaviei.
