Un nou cutremur politic în USR: Elena Lasconi a anunțat, astăzi, demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR). Decizia vine în urma alegerilor prezidențiale de ieri, când Elena Lasconi, părăsită de colegii de partid, a obținut sub trei la sută din voturi.
„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.
În mesajul său, Elena Lasconi a afirmat: „Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani. Poate am făcut și greșeli în acest parcurs, dar niciodată nu am abandonat buna-credință și am speranța că, împreună, începând de anul trecut, am reușit să creăm fisuri în acest sistem”, a transmis Elena Lasconi.
Elena Lasconi transmite un mesaj de mulțumire colegilor din partid, susținătorilor și tuturor celor care i-au fost alături în acest parcurs: „Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați arătat încredere, respect, susținere. Și mă refer la voi, colegii mei din USR, la voi, susținători, voluntari, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar care au crezut în mine”.
Chiar dacă se retrage din funcția de conducere, Elena Lasconi anunță că va rămâne activă în viața publică și în efortul de schimbare a clasei politice vechi și dedicată serviciului public.
„Vă puteți baza pe mine că rămân la fel de determinată să ajut cu toată puterea orice demers care ne va face să scăpăm de un sistem ticălos. Am speranța, și sper că o aveți și voi, că împreună vom reuși să dăm țării noastre ceea ce merită: un viitor bun, spre Vest, fără corupție”.
Elena Lasconi nu poate demisiona din calitatea de membru al USR, pentru că și-ar pierde funcția de primar în Câmpulung Muscel.