În lumea medievală, astronomia era legată de pseudoștiința astrologiei. Nu existau cuvinte pentru a distinge astronomia științifică de astrologia magică. Motivul pentru care oamenii se uitau la cer a fost acela de a determina momentul potrivit pentru diverse lucruri sau evenimente. Nu s-a făcut nicio distincție între hotărârea de a planta culturi după constelația Pleiadelor într-o anumită poziție și hotărârea pentru începerea tratamentului medical atunci când planeta Marte intra într-un anumit semn zodiacal.
Toate culturile au luat în considerare mișcarea și aspectul obiectelor cereşti ca semne prevestitoare, adică semne ale voinţei divine. Acest fel de credință a fost modelat în doctrinele mai formale ale astrologiei de către grecii antici, bazându-se în mare măsură pe tradiţia babiloniană a astronomiei.
Astrologia elenistică împreună cu un sistem foarte sofisticat de astronomie, au fost împrumutate de culturile din India antică și apoi, în Evul Mediu, au fost adoptate cu nerăbdare de lumea islamică. Astronomia a fost introdusă de arabi în vestul Europei și în China (deși în China, în special, a fost puternic modificată de credințele tradiționale).
Funcția socială a pedicțiilor astrologice era să dea sfaturi în chestiuni incerte: Cât de benefic este pentru o persoană să își deschidă o afacere într-un oraș străin, sau când este o zi norocoasă pentru nuntă. Alte culturi, cum ar fi cele din America care nu au avut contact cu astronomia/astrologia greacă, au căutat pe cer voința divină și semne ale evenimentelor viitoare.
Marinarii din antichitate și din Evul mediu navigau cu ajutorul stelelor
Observația astronomică era importantă peste tot în perioada Evului Mediu pentru multe scopuri practice. Culturile agricole erau plantate după un anumit eveniment astronomic care putea să atragă vreme potrivită pentru o perioadă de mai mulți ani.
Marinarii observau poziția stelelor atunci când nu vedeau pământul ( era rar în antichitate). Instituțiile religioase au folosit astronomia pe scară largă. Creștinii au trebuit să facă un calcul astronomic complicat pentru a fi siguri că Paștele a fost sărbătorit în ziua potrivită (și restul calendarului bisericesc), în timp ce musulmanii trebuiau să cunoască direcția specifică în care să se roage spre Mecca.
O problemă mai complicată este astronomia printre culturile care nu au lăsat înregistrări scrise sau au lăsat foarte puține. Studiul astronomiei în astfel de culturi (inclusiv multe din America, Africa de Sud și regiunile Australia și Pacific) este cunoscută sub numele de arheoastronomie deoarece trebuie să se bazeze pe interpretarea vestigiilor arheologice pentru aflarea cunoștințelor și practicilor astronomice. Nu există nicio îndoială că multe culturi au aliniat clădirile importante în raport cu direcțiile cardinale (nord, sud, est și vest). Dar dincolo de asta, atribuirea unor semnificații astronomice vestigiilor arheologice este foarte speculativă.
Arheoastronomia încearcă să descifreze importanța astronomiei în viața culturilor mai vechi
Un grup de șapte puncte dintr-o sculptură în stâncă, de exemplu, ar putea fi cele șapte stele ale Pleiadelor sau a cele șapte planete (popoarele premoderne au numărat soarele, luna și planetele vizibile cu ochiul liber — Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn — ca planete), dar ar putea la fel de bine să însemne că autorul sculpturii a avut șapte copii. Fără un text scris care să menționeze intenția creatorului, nu există nicio modalitate de a ști.
Arheoastronomia are de obicei un mare interes pentru alinierea corpuri cerești. De exemplu, o clădire care are o trăsătură care poate fi aliniată între ochiul unei persoane care stă într-o anume poziție și un eveniment pe orizont, cum ar fi răsăritul sau apusul unei stele sau planete într-o anumită zi a anului, întâmplarea putea fi interpretată ca un fel a dispozitiv de calcul pentru a determina când ar mai avea loc acel eveniment în fiecare an.
Problema cu această metodă este că astfel de alinieri sunt ușor de găsit dacă se poate folosi orice eveniment astrologic și orice poziție de vizionare. De asemenea, în culturile medievale în care au rămas înregistrări scrise ale procedurilor astronomice, observațiile erau efectuate in general pe acoperișuri astfel încat observatorul să aibă o vedere clară a cerului și a orizontului (telescoapele nu existau în Evul Mediu).
Foto: Van Gogh – Cerul înstelat, 1889.
CITEȘTE ȘI:
Cum a sfârșit înțeleapta Hypatia, omorâtă de creștini în secolul V
