O alergie este o reacție a organismului în care intervine sistemul imunitar în incercarea de a se apăra față de substanțe din mediul înconjurător, pe care le consideră agresive. Aceste substanțe pot fi acarienii din praful de casă, polenul, unele alimente, unele medicamente, acestea fiind cele mai frecvențe alergii.
O alergie se manifestă diferit, de la vârsta copilăriei până la vârste adulte. Se poate manifesta cu grețuri, vărsături, diaree, ca o criză de astm bronșic, manifestări de rinită, conjunctivită sau prin urticarie, dermatita (eczemă).
Pentru unele tipuri de alergii, cum ar fi cele respiratorii, există tratamente specifice care să inducă toleranță. Altele, cum sunt cele alimentare, pot persista toată viața, de exemplu alergiile la arahide, care sunt considerate cele mai grave alergii.
Află mai multe despre alergii, cum pot fi combătute sau ce simptome prezintă, dar și cât de periculoase pot fi de la conf. dr. Corina Bocșan, medic primar alergologie și imunologie clinică și cadru didactic al UMF Cluj, invitată la Doctor online, la Via Cluj TV.
[…] Cum ne imunizăm împotriva alergiilor? […]