Concert special de cor acompaniat de orga Bisericii Evanghelice – Luterane

Un concert special, în care vocile corului instituției vor răsuna acompaniate de orga Bisericii Evanghelice – Luterane, solist Nicolae Moldoveanu, sub îndrumarea dirijorilor Ines Kaun și Cornel Groza, va avea loc miercuri 31 mai 2023, începând cu ora 19:00 la Filarmonica de Stat ,,Transilvania”.

Din programul serii fac parte lucrări semnate de Cesare Rolli – Vanitas (pentru sextet vocal) și Anthony Mondon – Metaphors, câștigători ai premiilor II, respectiv III în cadrul celei de a XVIII-a ediții a Concursului Internațional „Gheorghe Dima”. În spațiul Bisericii Evanghelice – Luterane vor răsuna și acordurile creației lui Alexandru Murariu – Espaces IV – Spezzati, compozitor contemporan clujean, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, deținător al premiilor U.C.M.R („Filiala Cluj”), în 2017 și 2018, pentru lucrarea Espaces I și pentru Muzică corală cu lucrarea Espaces IV – Spezzati. Tot în anul 2018 a fost nominalizat la premiul „George Enescu” al Academiei Române.

Născut în România, Nicolae Moldoveanu a emigrat în Elveţia în 1986, ţara în care trăieşte şi în prezent. A studiat dirijatul cu Wilfried Boettcher, Horst Stein, Ralf Weikert şi Antal Doráti la Zürich, Basel şi Berna. În Marea Britanie, ca student al Academiei Regale de Muzică, a fost îndrumat de Colin Metters, George Hurst şi Sir Colin Davis. De asemenea, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Lothar Zagrosek, Sergiu Celibidache, Ilya Musin, Leonard Slatkin şi Sir Roger Norrington.

În anul 1986, Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, până la acel moment condus de Dorin Pop, respectiv Florentin Mihăescu, a fost preluat de Cornel Groza, discipol al maestrului Dorin Pop. Linia evolutivă trasată de predecesori este continuată cu succes, corul marcând, în toţi aceşti ani, cele mai prestigioase şi aplaudate prezenţe în context internaţional şi fiind aclamat ca o formaţie de clasă mondială.

Născută la Berlin, Ines Kaun și-a descoperit pasiunea pentru muzica corală la o vârstă fragedă. A decis să transforme această pasiune în profesie și a început studiile de dirijat în 2008 la Universitatea de Muzică Franz Liszt din Weimar. Aici, a studiat dirijat coral cu profesorul Jürgen Puschbeck și dirijat orchestră cu profesorul Gunter Kahlert.

Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318 sau 0264-430.060) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.

Related posts

Leave a Comment