Programul de formare și mentorat din cadrul Academiei Schimbării a ajuns la final

Parte din Academia Schimbării – proiectul Centrului Cultural Clujean pentru dezvoltarea și creșterea capacității sectorului cultural, programul de formare și mentorat s-a desfășurat în perioada septembrie – decembrie 2020 și a fost gândit pentru a oferi modele, surse de inspirație și resurse practice în gestionarea unui proiect cultural și creativ în 2020. Necesitatea acestui program a fost impusă de contextul generat de pandemie. Programul a fost realizat în colaborare cu Corina Șuteu (director de curs) și a fost coordonat în cadrul Centrului Cultural Clujean de Corina Bucea (manager proiect).

Adaptat în formula online, programul de formare și mentorat s-a desfășurat în sesiuni online care au început cu atelierul Another Brick in the Wall, susținut de Corina Șuteu (director de curs), au continuat cu sesiunile de masterclass susținute de  artiștii Anamaria Marinca, Ana Mărgineanu, Dan Perjovschi, Matei Vișniec și Gábor Tompa și cu atelierul pe tema Relația dintre spațiul urban, comunitate, concept al proiectului cultural susținut de Rarița Zbranca (Centrul Cultural Clujean) și Teodor Frolu (DC Communication).

Pentru cinci dintre participanții la program, parcursul de formare a fost completat de sesiuni de mentorat individuale, cu următorii mentori care i-au sprijinit în mod personalizat în dezvoltarea lor profesională:  Răzvan Popovici (SoNoRo), Mihai Chirilov (TIFF / Making Waves), Mihai Pop (Galeria & Fundația Plan B), Ștefania Ferchedău (Institutul Prezentului) și Corina Șuteu. Mentorii au participat și la două discuții comune cu participanții la program, menite să extindă tipul de acompaniere specifică mentoratului și către întreg grupul de participanți.

La programul de formare și mentorat au participat peste 30 de profesioniști din întreaga țară: Cluj, București, Arad, Galați, Iași, Sfântu Gheorghe, Timișoara, cei mai mulți din mediul privat – organizații sau inițiative independente (22), dar și din mediul public – instituții publice sau administrație (6) sau liber profesioniști.

Related posts

Leave a Comment