Colindul Regal continuă tradiția evenimentelor caritabile organizate de elitele Clujului

Tradiția concertelor caritabile de Crăciun, organizate până în perioada comunistă de către elitele Clujului a fost reluată. Concertul Regal de Crăciun, organizat de Clubul Monarhiștilor Clujeni, va strange fonduri pentru copiii aflați într-un orfelinat întreținut de Congregația Surorilor Maicii Domnului, primul ordin călugăresc catolic creat de români.Până la instaurarea comunismului, palatele clujene deveneau în fiecare an gazde pentru concerte și baluri caritabile. Beneficiarii fondurilor strânse cu acest prilej erau copiii sărmani sau alte persoane aflate în suferință. După instaurarea comunismului, membrii vechii elite au fost trimiși în temnițe, în lagăre de muncă sau în exil. Tradiția acestor evenimente caritabile a fost însă reluată la Cluj. Vineri seara, de la ora 18.00, Centrul Cultural Cazino va găzdui Concertul Regal de Crăciun, spune reprezentantul Clubului Monarhiștilor Clujeni, Cornel Jurju.

”La cea de-a treia sa ediţie, Colindul Regal va oferi publicului posibilitatea de a audia colinde tradiţionale româneşti, dar şi din repertoriul internaţional, într-o interpretare deosebită, corală și instrumentală.

Alături de caracterul său artistic, care va atrage atenţia prin calitate si dinamism, evenimentul se va remarca şi prin scopul său caritabil. Toate fondurile strânse în cadrul spectacolului, sub formă de donaţii, vor fi folosite la pregătirea cadoului de Crăciun pentru copiii abandonaţi aflaţi în grija Casei de Copii ”Maica Domnului” din Cluj-Napoca.

Vă aşteptăm, aşadar, la un spectacol de colinde care sperăm să impresioneze prin prestaţia artistică şi eleganţă. Totodată ne dorim, ca la nivelul percepţiei publice, prin intermediul unui astfel de eveniment, să fie consolidată relaţia dintre tradiţia creştină autohtonă, dimensiunea filantropică a societăţii de tip modern şi valorile regalităţii exprimate/valorizate la nivel de excelenţă de către Casa Regală a României”, spun reprezentanții Clubului Monarhiștilor Clujeni.

Related posts

Leave a Comment