Zeci de antreprenori, reprezentanţi ai agenţiilor de turism, proprietari de restaurante, bucătari, profesori, cercetători şi stundenţi cu specializări din domeniile turismului vor discuta la Cluj Napoca, in Aula Regele Ferdinand I de la Institutul de Istorie, despre gastronomia locală, despre bune practici în turismul gastronomic din Transilvania şi din străinătate. Evenimentul va avea loc în 23 mai, de la ora 10.00, în Aula Regele Ferdinand I a Institutului de Istorie George Bariţ, de pe strada Napoca.
Read MoreCategorie: Timp liber
Cum proiectez şi cum întreţin gazonul? Ponturi de la specialişti
Proiectarea, amenajarea şi mentenanţa gazonului sunt temele din această săptămână ale emisiunii „Grădinarii” realizată de
Via Cluj TV în parteneriat cu EcoGarden Construct.
Paprikajancsi si Spiridusul voinic, eroii Teatrului „Puck” in weekend
Artiştii Teatrului de Păpuşi „Puck” îi aşteaptă pe cei mici la finalul săptămânii cu spectacole care au în prim-plan eroi curajoşi şi inventivi. Astfel, sâmbătă, 18 mai, de la ora 11 este programat spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi”/„Paprikajancsi kalandjai”, în regia lui Laszlo Vadas, iar duminică, 19 mai, de la orele 11.00 şi 12.30, „Spiriduşul Voinic”, în regia Andreei Bolovan.
Read MoreIncepe o noua editie Ghibstock
Ghibstock, festivalul din curtea şcolii, se întoarce cu cea mai mare ediţie de până acum, în 17-18 mai. De 10 ani curtea Liceului Onisifor Ghibu, din Cluj-Napoca, se transformă într-o adevărată mişcare, într-un festival organizat de tineri pentru tineri. The Kryptonite Sparks, Dj Shiver, Cred ca sunt Extraterestru, Argatu & Moş Martin dar şi mulţi alţii vor face curtea şcolii să vibreze.
Read MoreSpectacolul Ursuletul si anotimpurile, prezentat duminica la Teatrul „Puck”
Micii spectatori clujeni sunt aşteptaţi duminică, 5 mai, de la ora 11, la spectacolul „Ursuleţul şi anotimpurile”, prezentat la Cluj de artiştii Teatrului „Prichindel” din Alba Iulia. Sâmbătă, 4 mai, de la ora 11, la Teatrul de Păpuşi „Puck” este programat spectacolul „Ciobănaşul cu ochi de stele”/„A csillagszemű juhász”.
Read More„Singing Men of Texas” în concert la Cluj
Cel mai mare cor bărbătesc din Texas, Statele Unite, „Singing Men of Texas” va cânta la Casa de Cultură a Studen?ilor din Cluj-Napoca.
Read MoreManifestare dedicată lutierului Nicolae Vădan, în satul natal
Nicolae Vădan, meşterul clujean ce face instrumente muzicale din lemn, este în satul satul său natal, printr-un eveniment cultural de amploare.
Read MoreConcerte de neratat la TIFF 2019, filme si petreceri memorabile in Weekend la Castel
Poveşti trăsnite, personaje bizare, o proiecţie-maraton şi invitaţi speciali vor poposi pe 1 şi 2 iunie la Bonţida, în Weekend la Castel. Ca în fiecare an, concertele organizate la Cluj vor face deliciul iubitorilor de muzică prezenţi la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, iar proiecţiile în aer liber şi petrecerile vibrante vor anima împrejurimile Castelului Bánffy în primul weekend de festival.
Read MoreCasute cu carti, in Parcul Sportiv Iuliu Hatieganu
Reprezentanţii Universităţii Babeş-Bolyai au decis să amplaseze şase căsuţe cu cărţi în Parcul Sportiv Iuliu Haţieganu. Iniţiativa îşţi doreşte să promoveze cititul în aer liber.
Read MoreSolidaritate: Consiliul Judetean Cluj contribuie la reconstructia catedralei Notre Dame
Consiliul Judeţean Cluj a decis alocarea a 100.000 de lei pentru reconstrucţia catedralei Notre Dame din Paris. Iniţiativa i-a aparţinut vicepreşedintelui Consiliului, Istvan Vakar. El a primit susţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Suma este alocată în contextul în care la Cluj există cea mai numeroasă comunitate academică franceză din Estul Europei.
Read More