O serie de restricţii de circulaţie au fost introduse pe Splaiul Independenţei, noaptea, pentru a permite organizarea concertului Depeche Mode, care va avea loc pe ClujArena. Anunţul referitor la restricţii a fost făcut de Primăria Cluj-Napoca.
Read MoreCategorie: Stiri
Victorie şi un pas mai aproape de titlul naţional pentru Bogdan Marişca
Napoca Rally Academy demonstrează că 2017 este sezonul ei, cu a cincea victorie consecutivă în Campionatul Naţional de Raliuri al României.
Read MorePrimul tronson al Autostrăzii Turda – Sebeş ar putea fi deschis în 2017
Autorităţile au aprobat începerea lucrărilor în zona Stejeriş, de la limita dintre judeţele Cluj şi Alba pentru Autostrada Turda – Sebeş. Autorizaţia de construire a fost semnată în 12 iulie de către ministrul Transporturilor. Astfel, a dispărut ultimul obstacol din calea finalizării acestui proiect.
Read MoreSportinCluj.ro: CFR a remizat în deplasare cu FC Botoşani
CFR Cluj a remizat în meciul din deplasare cu FC Botoşani, cu scorul de 1-1. O jumătate de repriză, clujenii au jucat cu un om în minus, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreCentrele pentru migranţi de la Cluj şi Şomcuta Mare se ocupă de refugiaţi pe bani europeni
Două centre regionale destinate integrării migranţilor au fost deschise, la Cluj-Napoca şi Şomcuta Mare, în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene, în valoare de 600.000 de euro. Proiectul este destinat atât refugiaţilor, care vin din zone de conflict, mai ales din Siria în ultima vreme, precum şi resortisanţilor, care sunt cetăţeni care provin din state din afara Uniunii Europene şi care se află în România cu diferite scopuri, potrivit RFI România.
Read MoreTransylvaniaToday.ro: Romania’s external debt reaches new maximum
Romania’s foreign debt increased by EUR 1.88 billion in the first five months of this year to EUR 94.2 billion, climbing to a new maximum after December 2014, according to Romania-Insider.com.
Read MoreLIVE. Clujul este prima comunitate locală care trece la bugetară participativă on-line
Municipiul Cluj-Napoca este prima comunitate care trece la bugetarea participativă on-line. Potrivit primarului Emil Boc, acest proiect va duce la democratizarea administraţiei publice.
Read MoreSportinCluj.ro: Dan Petrescu debutează pe banca CFR
Primul meci oficial al noului antrenor al echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, va fi cel din Liga I, disputat luni seara împotriva FC Botoşani. Partida din etapa I va avea loc pe stadionul municipal din oraşul moldovenesc, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreExpoziţia studenţilor arhitecţi, la Casino
Absolvenţii Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism îşi expun lucrările de diplomă în cadrul unei expoziţii organizată la Centrul de Cultură Urbană CASINO. Vernisajul expoziţiei are loc luni, de la ora 17.00, iar cele 50 de proiecte ale absolvenţilor arhitecţi vor putea fi vizionate până în 21 iulie.
Read MoreBrexit: Acuzaţii britanice de sabotaj economic la adresa Franţei
Franţa ar urmări sabotarea economiei britanice şi în special a sectorului financiar în procesul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Un memorandum trimis guvernului britanic acuză Parisul de folosirea Brexit pentru a „distruge” importantul sistem financiar bancar din City-ul Londrei, chiar dacă Franţa nu câştigă nimic, transmite RFI România.
Read More