Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe din țară, inclusiv, pentru județul Cluj. Acesta este valabil pentru data de 7 iulie, între 12:00-22:00. În intervalul menționat, în zonele montane, în Transilvania, Muntenia și Dobrogea instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și, izolat, 40 l/mp. De asemenea, potrivit meteorologilor ANM, vor avea loc intensificări ale vântului. În nord-vestul Transilvaniei, în vestul și…
Read MoreCategorie: Stiri
SportinCluj: Ce sistem competițional preferă Falub
Liga a II-a ar putea fi reorganizată, la inițiativa Federației Române de Fotbal. Managerul sportiv al Universității Cluj, Adrian Falub, a dezvăluit ce sistem competițional preferă, potrivit SportinCluj.ro. ”Din ce am înțeles, Federația Română de Fotbal ia în calcul un campionat cu 23 de echipe sau două serii cu 11 și 12 echipe. Eu personal aș prefera două serii. După cum s-a văzut și în ultimele două sezoane cu câte 20 de echipe, au fost echipe care au renunțat in fiecare sezon, iar acest sistem este dificil de realizat. E…
Read MoreProfesorul Vasile Țopa, ales pentru un nou mandat de rector al UTCN
Prof.univ.dr.ing. Vasile Ţopa a fost confirmat în funcția de rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4673 din 6 iulie 2020. Aceasta confirmare vine în urma alegerilor din 18 iunie 2020, când comunitatea academică a UTCN şi-a ales rectorul, din primul tur de scrutin, pentru al doilea mandat consecutiv, în persoana domnului prof.univ.dr.ing. Vasile Ţopa. El a fost votat 93% dintre cei cu drept de vot. Ulterior, Senatul universitar, întrunit în data de 19 iunie 2020 a validat acest rezultat. Programul managerial propus…
Read MorePloile au făcut ravagii în cartierul Mănăștur. Mașini blocate pe străzi și subsoluri inundate
Clujenii din cartierul Mănăștur au avut de suferit în urma ploii abundente de luni seara (6 iulie 2020). În urma averselor mai multe străzi și subsoluri din cartier au fost inundate. A fost solicitată intervenția pompierilor pentru a evacua apa din două apartamente de la demisol și din trei subsoluri situate pe strada E.Lovinescu. De asemenea, apeluri pentru subsoluri inundate au mai fost înregistrate și de către clujenii care stau pe străzile Antipa, Zsigmond și Câmpului. Pe strada M. Kalman a fost semnalat faptul că apa a adus pe carosabil…
Read MoreFloreștiul, inundat de ploi – Primarul promite despăgubiri
Inundații pe strada Eroilor din comuna Florești. Ploaia din seara de 6 iulie 2020 a inundat strada Eroilor, aflată în proces de modernizare. Potrivit primarului Hoia Șulea, din cauza unei grave erori comise de constructorul drumului, canalizarea nu a putut prelua apa, iar inundațiile au produs mai multe pagube. Șulea le-a promis floreștenilor afectați despăgubiri. „Din cauza unei greșeli grave în succesiunea lucrărilor de construcție a canalizarii văii Sânaslăului, parte din locuitorii strazii Eroilor au avut de suferit pagube materiale si mult mai multi pagube morale. În nume propriu și…
Read MoreSportinCluj: Gabriela Ruse a câștigat turneul Winners Open
Primul turneu open de tenis feminin organizat după pandemie, Winners Open de la Cluj, a fost câștigat de Gabriela Ruse. Ea a învins-o în finală pe Irina Begu, cu scorul de 6-4, 6-3. La turneu au participat șase jucătoare, potrivit SportinCluj.ro. Turneul s-a încheiat cu un meci amical de dublu mixt. Perechea formată din Simona Halep și Horia Tecău a învins perechea formată din Gabriela Ruse și Marius Copil cu scorul de 6-3, 6-4.
Read MoreConsiliul Local Cluj alocă încă 11 milioane de lei pentru spitalele din oraș
11 milioane de lei, bani din bugetul local, au fost alocați de către Consiliul Local Cluj, pentru dotarea spitalelor din oraș. Astfel, suma cea mai mare va fi alocată Spitalului Clinic Județean de Urgență , mai exact – 5,6 milioane de lei. Cu acești bani, fosta clinică de medicina muncii va fi transformată într-un centru regional de neurochirurgie, urmând să mai fie modernizată și clinica de ortopedie. Spitalului Clinic de Copii îi sunt alocați 1 milion de lei pentru reparații curente. Institutul Inimii va primi 800.000 de lei pentru amenjaarea…
Read MoreÎncă trei noi cazuri de COVID-19 în județul Cluj
Încă trei persoane au fost diagnosticate cu coronavirus în ultimele 24 de ore, în județul Cluj. Două persoane asimptomatice au fost externate din spitalele clujene. Potrivit Instituției Prefectului, situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: Total persoane depistate pozitiv cu Covid-19 – 76, din care 51 din județul Cluj, sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca 3 persoane din județ au fost depistate pozitiv cu Covid-19 în ultimele 24 de ore 2 persoane depistate pozitiv Covid-19, asimptomatice, externate în baza Ordinul Ministrului Sănătății 555/2020, ambele din județul Cluj,…
Read MorePrimăria Cluj-Napoca și Eco Garden înverzesc centrul municipiului cu arbori în baloți uriași
Eco Garden a plantat mai mulți baloți uriași cu arbori pe strada Gheorghe Șincai, dar și pe strada Napoca, acolo unde copacii nu existau deloc. Acțiunea face parte din seria de lucrări de modernizare în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. „Deși duminica dupa-amiaza, Dl Emil Boc a venit singur, să ne dea o mână de ajutor. Îi mulțumim pentru vizită si pentru discuțiile de detaliu avute, cunoscându-i exigenta cand vine vorba de Cluj-Napoca”, a împărtășit managerul Eco Garden Construct, Mircea Crăciun, pe pagina personală aunei rețele de socializare. Lucrări de…
Read MoreScandal între artiștii de la Centrul de Interes
Comunitatea artistică formată la Centrul de Interes, un hub care pune în valoare potențialul fostelor spații industriale de la Tehnofrig, este sfâșiată de un scandal care îi opune pe reprezentanții a două organizații implicate în administrarea hubului cultural. Centrul de Interes a devenit, în ultimii doi ani, unul dintre cele mai importante centre culturale din România, care reunește artiști de talie internațională. Reprezentanții uneia dintre organizații îl acuză pe conducătorul celeilalte, respectiv pe profesorul universitar Florin Ștefan, că ar încercă să preia controlul total asupra Centrului de Interes. Iată ce…
Read More