Monarhia – cheia corectă pentru România de mâine

De Izabela Mihalca, doctor în geografie, Clubul Monarhiștilor ClujeniDupă cum se poate observa, de un sfert de secol, România a fost părăsită de multe şi mulţi: de industrie, de fonduri, de moralitate, de speranţă, de persoane aflate în căutarea unui trai mai bun. În fapt, România a fost, şi este părăsită, încet dar sigur de propriul „viitor”. Iar atunci când este vorba de viitor gândul îmi fuge cu deosebire către tineri. Ei oferă „freamăt” unei societăţi în căutarea unei vieţi mai bune, în definitiv a unei existenţe normale, concretizată în posibilitatea de a-şi exercita profesiile pentru care s-au pregătit. Iată de ce, cu fiecare tânăr care ne părăseşte, România pierde din şansa de a avea un “viitor” strălucit, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre instituţiile statului (Preşedinte, Guvern, Parlament etc.) nu au fost şi nu par să fie interesate, în mod real, de această problemă, de fapt o tragedie.

Read More

De ce Clujul “sare pentru schimbare” și Bucureștiul stă în casă?

De Alin Nicula, cadru didactic, Facultatea de Istorie – Filosofie a UBBClujul iese în evidență în seara de 14 noiembrie prin mobilizarea masivă, o reacție în primul rând a celor ce înțeleg că sunt actorul principal în relația cetățean – stat restrâns în exercitarea discreționară a Puterii prin dreptul de vot liber (adică ne-limitat și ne-influențat de către Putere). Este de fapt recuperarea memoriei contractului social care utilizează dreptul de vot ca principiu politic esențial și singurul legitim prin care se transferă Puterea către viitorul Președinte.

Read More

O părere subiectivă despre prostiile debitate de patriarhul Daniel Ciobotea

Am rămas șocat de prostiile debitate cu seninătate de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea. În loc să fie preocupat de mântuirea turmei sale, CEO-ul Bisericii Ortodoxe Române a emis un panseu de genul că, uneori, Dumnezeu a lucrat și prin străini de neam. Ulterior, am aflat de la agenția de știri Basilica cum că ar fi fost vorba de o predică mai veche, scoasă acum din sertar, cu prilejul întoarcerii armelor în favoarea lui Klaus Iohannis.

Read More

Vaticanul introduce noi norme pentru preoţii căsătoriţi greco-catolici

Preoţii căsătoriţi din Bisericile Catolice Răsăritene vor putea de acum să îşi desfăşoare activitatea pastorală şi în afara teritoriilor lor tradiţionale, adică în afara Orientului Mijlociu şi a Europei de Est. Aceasta înseamnă că îşi vor putea urma credincioşii în ţările în care au emigrat. Decizia a devenit oficială odată cu aprobarea de către Papa Francisc a documentului Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, document intitulat „Pontificia Praecepta de Clero Uxorato Orientali”, potrivit Catholica.ro.

Read More

Epilog la seismul prezidenţial

De Cornel Jurju, istoric, Clubul Monarhiștilor ClujeniDacă stau bine să mă gândesc, ceea ce noi numim alegeri prezidenţiale seamănă mai degrabă cu un fel de cutremur prezidenţial, atât ca mod de manifestare, dar mai ales prin urmări. Şi, să fim de acord, nu vorbim aici de orice fel de cutremur, ci de unul semnificativ, cu un grad major de risc. Totuşi, să admitem că faţă de cumplitele zguduiri ale scoarţei terestre, „indispensabilul” nostru seism prezideţial este cât se poate de predictibil. Se repetă fără putinţă de eroare la fiecare cinci ani.

Read More

Cum „Președintele care unește” a instigat la ură între românii de altă etnie

De Silviu MeraNici cel mai bun coordonator de campanie electorala din lume (probabil ar fi american) nu putea anticipa felul in care un om, cu aspiratii mult prea inalte fata de micimea caracterului sau, ar putea uni cu adevarat un popor. Si iata ca o tara cat un oras (de ex New York) a devenit mai unita ca nicicand in ultimii ani, in numele unor idealuri pe care unii le credeau uitate in sufletul ranit al saracitilor pe spinarea carora isi cresc nesimtirea si averile.

Read More

Mesajul unui clujean către studenți: „Vă mulțumesc că ne aglomerați orașul, vă mulțumesc că am avut lângă cine să strig în gura mare că vreau să-mi cresc copilul în țara asta”

De Silviu MeraAm redescoperit orasul in care traiesc. Si nu prin prisma strazilor asfaltate (sau nu), nu prin evenimentele dezumflate ce se organizeaza doar pentru a goli buzunarele celor multi. L-am redescoperit vazand ca de fapt e format din oamenii ce-l locuiesc, de-o viata sau vremelnic. Si sunt oameni minunati care, atunci cand ajunge cutitul la os, pot striga: „UNITI, SALVAM, TOATA ROMANIA!”

Read More