Masacrul de la Peterloo a avut loc în 16 august 1819 la Manchester, unde cavaleria a atacat o mulțime de 60.000 de persoane, cerând reforma parlamentară, într-o confruntare unde au fost uciși 18 oameni și alte câteva sute au fost rănite.
În 1819, Lancashire avea doar 17.000 de alegători din aproape un milion de oameni, cu parlamentari controlați în mare parte prin diverse acorduri de partid și patronaj. Orașele industriale majore nu aveau o reprezentare directă, în timp ce „cartierele sărace” mici alegeau deputați. Peste jumătate dintre parlamentari au fost aleși efectiv de o elită mică, ceea ce a declanșat apeluri larg răspândite pentru o reformă parlamentară.
După războaiele napoleoniene, muncitorii din domeniul textilelor din Lancashire s-au confruntat cu reduceri de salarii și alte dificultăți economice, iar salariile țesătorilor au scăzut până în 1818. Legile cerealelor din 1815 au înrăutățit condițiile prin creșterea prețurilor la alimente prin tarifele la cerealele străine. Aceste greutăți au alimentat cererile tot mai mari pentru reforma politică.
Între anii 1816 și 1819, dificultățile economice tot mai mari au alimentat tulburările politice în Lancashire. Petițiile de reformă au fost respinse, iar protestele pașnice precum „Marșul țesătorilor” din 1817 au dus la arestări în temeiul legilor suspendate de habeas corpus. Radicalismul a crescut, mai ales în rândul țesătorilor, cu adunări în masă organizate în toată țara. Guvernul, alarmat de creșterea tensiunilor, a încurajat în liniște magistrații să acționeze preventiv împotriva adunărilor, chiar și fără dovezi clare, promițându-le ulterior protecție legală.
În perioada premergătoare a ceea ce a devenit Masacrul de la Peterloo, reformatorii radicali din Manchester, conduși de Uniunea Patriotică din Manchester și personalități precum Samuel Bamford și Henry Hunt, au planificat o adunare în masă pentru a cere reforma parlamentară.
La adunare au participat și femei
Pe fondul sărăciei și tulburărilor larg răspândite, a fost interceptată de spioni guvernamentali o scrisoare a lui Joseph Johnson către Henry Hunt în care își exprima temerile de insurecție, fapt care a stârnit alarma. Autoritățile au dezbătut legalitatea întâlnirii, programată inițial pentru 2 august, ulterior amânată la 16 august pentru evitarea conflictului. Deși radicalii au subliniat pacea, ordinea și legalitatea, rapoartele despre anumite adunări ilegale au sporit temerile de rebeliune. Magistrații, convinși de o amenințare iminentă, s-au pregătit pentru o represiune.
Câmpul Sf. Petru era un șantier de construcții parțial eliberat, a fost locul pentru întâlnirea planificată din 16 august 1819, o zi caldă și senină care a atras mulțimi mari. Magistrații din Manchester s-au temut de izbucnirea unei revolte, și au adunat o prezență militară puternică, care includea cavalerie, infanterie, artilerie și miliții locale. Generalul Sir John Byng, deși responsabil pentru regiune, a ales să nu participe, lăsând comanda locotenentului colonel Guy L’Estrange, care nu era la fel de capabil. Tensiunile au fost mari pe măsură ce autoritățile se pregăteau pentru posibile violențe.
Pe 16 august 1819, aproximativ 30.000-50.000 de oameni s-au adunat pașnic la St Peter’s Field, Manchester, în grupuri organizate pentru a cere reformă politică. Cel mai mare grup, 10.000 de oameni, a venit din Oldham Green, în timp ce alții au sosit din Middleton, Rochdale și Stockport.
Au participat și femei, în special Reforma socială a femeilor din Manchester, condusă de Mary Fildes. Întâlnirea s-a dorit să fie legală și nonviolentă, cu afișe care promovau sloganuri de reformă. În jurul prânzului, polițiști speciali au intrat pe câmp, iar tensiunile au crescut când Hunt a sosit la ora 13:00, în timp ce mulțimea se strângea în jurul reprezentanților, anticipând posibile arestări.
Numărul exact al victimelor masacrului este incert
Pe 16 august 1819, la St Peter’s Field din Manchester, un mare protest pașnic pentru reforma parlamentară a devenit violent când magistratul William Hulton, alarmat că mulțimea i-au făcut o primire entuziastă lui Henry Hunt, a ordonat arestarea acestuia. A fost emis un mandat, iar regimentele Manchester și Salford Yeomanry au atacat mulțimea pentru a-l pune în aplicare.
Înaintarea lor a provocat panică și au început să lovească oamenii fără discernământ. Al 15-lea regiment de husari și regimentul Cheshire Yeomanry au primit apoi ordin să împrăștie mulțimea, care a fost blocată. Haosul rezultat a provocat 11 morți și peste 600 de răniți. Revoltele au continuat în orașele din apropiere câteva zile după aceea.
Numărul exact al victimelor la Peterloo rămâne incert din cauza lipsei înregistrărilor oficiale și a fricii de represalii. Estimările răniților variază de la 420 la 500, deși mulți nu au fost raportați. Optsprezece persoane sunt acum recunoscute ca fiind decedate din cauza evenimentului, inclusiv patru femei și copilul nenăscut al lui Elizabeth Gaunt.
Femeile au fost vizate în mod special, 168 de răniți (în ciuda faptului că reprezintă o mică parte din mulțime) sugerând că au avut de trei ori mai multe șanse să fie rănite. Multe victime, inclusiv copiii protestatarilor, au suferit pierderea locului de muncă, neglijența medicală sau alte abuzuri în urma masacrului.
Ziarul Manchester Guardian în a contribuit la viitoarele reforme legislative
Masacrul de la Peterloo a fost un moment definitoriu al epocii, care a șocat atât localnicii, cât și națiunea. Veterani precum John Lees, care au luptat la Waterloo, l-au descris ca fiind mai rău decât războiul — „crimă de-a dreptul”. A urmat indignarea publică și au fost create monumente comemorative pentru onorarea victimelor și strângerea de fonduri.
Termenul „Masacrul de la Peterloo” a fost inventat de jurnalistul James Wroe, ale cărui pamflete au răspândit conștientizarea la nivel național. Ziarele naționale au condamnat violența, iar poetul Percy Bysshe Shelley a răspuns cu „Masca Anarhiei”, deși nu a fost publicată până în 1832 din cauza restricțiilor presei.
Efectul imediat al Masacrului de la Peterloo a fost o represiune guvernamentală asupra reformei, au fost arestați jurnaliștii și activiștii, a fost închis ziarul Manchester Observer și întemnițați unii reformatori cheie precum Henry Hunt.
Autoritățile, temându-se de o rebeliune, au adoptat cele șase acte represive pentru suprimarea activităților radicale. Deși reforma a fost amânată, Peterloo a galvanizat sprijinul public pentru schimbare, ducând la înființarea ziarului Manchester Guardian în 1821 și contribuind la eventuale reforme, cum ar fi Marea reformă din 1832. Istoricii văd Peterloo ca un punct de cotitură în lupta clasei muncitoare pentru reprezentarea politică.
Foto: Tipărire publicată la 27 august 1819, care descrie arestarea lui Hunt de către polițiști.
CITEȘTE ȘI:
