Calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale din 4 mai a fost stabilit

Guvernul a adoptat, marți, hotărârea care stabilește calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.

Astfel, potrivit Agerpres, perioada electorală va începe pe 18 februarie cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central. Desemnarea celor cinci judecători se va face până pe 20 februarie, urmând ca BEC să se constituie până pe 22 februarie.

“Termenul pentru depunerea candidaturilor la BEC de către partidele, alianțele politice și electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidați independenți este de 15 martie 2025, ora 24:00″ informează purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Acesta a mi precizat și faptul că respectiva “campanie electorală va începe cu 30 de zile înaintea datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, și se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 07:00”.

Pe teritoriul României cetățenii își vor exercita dreptul la vot în data de 4 mai, de la ora 07:00 până la ora 21:00, iar alegătorii care la ora 21:00 se află în sediul secției de votare ori se află la rând pentru a vota își vor putea exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23:59. În străinătate votul se va desfășura pe durata a trei zile: pe 2 mai și 3 mai – de la ora locală 07:00 până la ora locală 21:00, cei care se află în secție sau la rând putând să voteze până la ora 23:59, pe 4 mai – de la ora locală 07:00 până la ora locală 21:00, dacă nu depășește ora României.

CITEȘTE ȘI:

Șase comune clujene au microbuze și autobuze noi pentru transportul elevilor

Alte 14 persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor clujeni, pe pârtia de schi

Related posts

Leave a Comment