Teatrul de Păpuși „Puck”, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, așteaptă publicul clujean la spectacolele pentru copii „Turnulețul”/„A tornyocska” și „Spiridușul voinic”, dar și la o reprezentație adresată adolescenților – „Buzunarul cu pâine”. Spectacolul „Turnulețul”/„ A tornyocska” este programat sâmbătă, 26 iunie 2021, de la ora 11:00 și va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani. De asemenea, duminică, 27 iunie 2021, de la orele 10:00 și 12:30, va fi prezentat spectacolul „Spiridușul voinic”, care va fi jucat în limba română,…
Read MoreAutor: mihaela.ursan
Proiectul extinderii Parcului Etnografic din Hoia înaintează cu pași repezi
Consiliul Județean (CJ) Cluj a finalizat documentația de urbanism necesară emiterii autorizației de construire pentru proiectul care vizează revitalizarea și extinderea Parcului Etnografic ”Romulus Vuia” din Hoia, o investiție în valoare totală de circa 12 milioane de euro. Proiectul de revitalizare a primului muzeu etnografic în aer liber din România este rezultatul concursului internațional de soluții inițiat de Consiliul Județean Cluj, demers care a urmărit găsirea celor mai bune idei de valorificare a patrimoniului cultural muzeal. „𝘐𝘯 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘮𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵, 𝘢𝘴𝘵𝘦𝘱𝘵𝘢𝘮 𝘴𝘢 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘮 𝘶𝘭𝘵𝘪𝘮𝘦𝘭𝘦 𝘢𝘷𝘪𝘻𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘊𝘰𝘮𝘪𝘴𝘪𝘢 𝘥𝘦 𝘮𝘰𝘯𝘶𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘴𝘪…
Read MoreMuzica și jocurile tradiționale din județul Cluj, prezentate acasă la Grigore Leșe
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a răspuns afirmativ onorantei invitații venită din partea celui care de aproape cinci decenii propune o altă abordare a folclorului, prin întoarcerea la origini, Grigore Leșe, de a participa la manifestarea „Acasă la Grigore Leșe”, ce are loc în cadrul Festivalului Național „Zilele iei, zilele poeziei”, organizat de Primăria și Consiliul Local Târgu Lăpuș și Despărțământul „Astra Lăpușană”. Astfel, la Stoiceni, județul Maramureș, în curtea casei părintești a lui Grigore Leșe, o…
Read More5 cazuri noi de COVID-19, din peste o mie de teste, la Cluj
Din totalul celor peste o mie de teste COVID-19, efectuate, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Cluj, doar 5 persoane au fost confirmate pozitiv. Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 0,08; total număr de teste: 1.144 din care 562 diagnostic grupe de risc, 344 teste efectuate la cerere și 238 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 550.746 de teste, la nivelul județului Cluj; 9 persoane internate în ATI; total vindecați și externați: 2.531 din care 1.859 din județul Cluj; total…
Read MoreFilarmonica de Stat „Transilvania” închide stagiunea 2020/2021
Vineri, 25 iunie 2021, Filarmonica de Stat „Transilvania”, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va închide stagiunea 2020/2021. Manifestarea va avea loc la Colegiul Academic, începând cu ora 19.00, concertul fiind un eveniment de neratat și o celebrare a tinerelor valori naționale, prin prezența pe scena de la Cluj a lui Andrei Ioniță, câștigătorul Concursului Internațional Ceaikovski, în 2015, la secțiunea violoncel. Concertul va fi dirijat de Gabriel Bebeșelea, dirijorul principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Lucrarea centrală, de la care a pornit concepția repertorială, e „Variațiuni…
Read MoreClujInsider: Podul II din Cheile Turzii a fost reparat și redat circulației turistice
Podul II din Cheile Turzii, dinspre intrarea din aval, de la Cabana Veche și Refugiul Salvamont, a fost redat circulației turistice în dimineața zilei de joi, 24 iunie 2021. Această acțiune a fost posibilă ca urmare a finalizării lucrărilor de reparații la puntea suspendată peste Valea Hășdății, efectuate timp de două zile de către angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, din subordinea Consiliului Județean Cluj. Salvamontiștii au înlocuit elementele de structură din lemn deteriorate și au montat piese noi pentru asigurarea unei căi de rulare pietonale optime. Lucrările…
Read MoreAbsolvenții de gimnaziu au susținut a doua probă scrisă a Evaluării Naționale
Absolvenții claselor a VIII-a au susținut joi, 24 iunie 2021 a doua probă din cadrul examenelor de Evaluare Națională, proba scrisă la Matematică. Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, subiectele de la proba scrisă la Matematică au avut grad mediu de dificultate. Conform calendarului de examene, la începutul acestei săptămâni, absolvenții de gimnaziu au susținut proba scrisă la Limba și Literatura Română, vineri, 25 iunie 2021, va avea loc examenul de Limba şi literatura maternă, iar în 29 iunie 2021 se vor afișa primele rezultate. Contestațiile se vor putea depune în…
Read MoreStagiu județean de pregătire a scafandrilor, la Beliș
În perioada 17–20 iunie 2021, pe lacul clujean Beliș s-a desfășurat un stagiu județean de pregătire a scafandrilor din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj. Astfel, șapte scafandri (angajați și voluntari) au participat la această formă de pregătire ce a avut ca tematică scufundarea la mare adâncime, respectiv până la 47 de metri, în condiții de vizibilitate extrem de scăzută. Scafandrii au folosit o aparatură de respirat cu circuit închis, scenariile de pregătire având în prim-plan perfecționarea lucrului în echipă. Stagiul județean de pregătire va fi urmat, în cursul lunii…
Read MoreCod Galben și Portocaliu de caniculă, în vestul țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Codul Galben și un Cod Portocaliu de caniculă valabil de miercuri, 23 iunie 2021, ora 12:00 până vineri, 25 iunie 2021, ora 20:00. Acestea vizează, în special, partea de vest a țării. în Vestul ţării. Judeţul Cluj se află sub Cod Galben de caniculă. Astfel, miercuri, 23 iunie 2021, în timpul zilei, la Cluj, se vor înregistra temperaturi de până la 33 de grade Celsius. Noaptea, temperatura va ajunge până la 17 grade Celsius, iar cerul va fi senin spre parțial noros. De…
Read MoreMai puțin de 50 de cazuri noi de COVID-19, în 24 de ore, în țară
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 41 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În ultimele 24 de ore, în România, au fost efectuate 8.598 de teste RT-PCR (3.466 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.132 la cerere) și 9.001 teste rapide antigenice. În unitățile sanitare…
Read More