Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, scrisoarea către FMI, care cuprinde măsurile de austeritate. Urmează ca membrii Cabinetului să se reunească din nou în şedinţă, cel mai probabil duminică, potrivit unor reprezentanţi ai Executivului.
Read MoreAutor: Ioan.Ciorca
Guvernul a aprobat scrisoarea de intenţie către FMI
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, scrisoarea către FMI, urmând ca membrii Cabinetului să se reunească din nou în şedinţă, cel mai probabil duminică, potrivit unor reprezentanţi ai Executivului.
Read MoreBudapesta a aprobat legea prin care maghiarii din toată lumea pot beneficia de cetăţenie ungară
Etnicii maghiari din toată lumea vor putea beneficia de cetăţenie ungară, chiar dacă nu trăiesc în Ungaria. Asta după ce Parlamentul de la Budapesta a aprobat cu o majoritate covârşitoare controversatul proiect de acordare a cetăţeniei. Aproape patru milioane de maghiari trăiesc numai în România, Serbia şi Slovacia.
Read MoreTeo şi Tanţa, în Parlament
Deputatul PDL Teo Trandafir a avut, miercuri, în plen, un schimb dur de replici cu liberalul Eugen Nicolăescu şi social-democratul Adrian Solomon, cel din urmă acuzând-o pe democrat-liberală că a angajat-o la cabinetul de parlamentar pe fosta sa colaboratoare din emisiunile TV, Tanţa.
Read More„Niciun un salariu nu va scădea sub 600 de lei şi nicio pensie nu va coborî sub 350 de lei”
Premierul Boc a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe două proiecte de lege, unul referitor la încadrarea în deficitul bugetar asumat şi unul referitor la pensii. Niciun un salariu nu va scădea sub 600 de lei şi nicio pensie nu va coborî sub 350 de lei, a adăugat acesta. „La câte moţiuni de cenzură am avut în faţă, una în plus nu contează!”, a subliniat Boc.
Read MoreA murit actorul Jean Constantin
Actorul Jean Constantin a fost găsit decedat în locuinţa sa din Constanţa, potrivit primelor informaţii.
Read MoreGluma lui Băsescu: Eram sub influenţa băuturilor alcoolice când am susţinut pensia minimă
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus marţi unui parlamentar, ce pare a fi preşedintele UNPR, Marian Sârbu, care îi amintise că în 2009 susţinea pensia minimă, că atunci era probabil „sub influenţa băuturilor alcoolice”, potrivit unei înregistrări ajunse în presă.
Read MoreCele mai bizare locuri în care poţi să adormi
Incredibil, dar adevărat. Se poate dormi în cele mai neaşteptate şi mai ciudate locuri. Depinde doar de gradul de oboseală şi de nevoia de somn.
Read MoreBăsescu şi Boc şi-au urcat în cap parlamentarii PDL. Aleşii nu vor indemnizaţii scăzute şi renunţarea la afaceri
Preşedintele Traian Băsescu a dat o mână de ajutor protejatei sale, Elena Udrea, aflată în plin scandal cu atribuirea unor săli de sport şi patinoare unor constructori cu legături politice şi afilieri la PDL. Pe lângă imposibilitatea menţinerii nivelului pensiilor mici la 350 de lei, parlamentarii şi demnitarii PDL au fost informaţi marţi de către şeful statului că ar fi bine să renunţe la societăţile care au afaceri cu statul şi la care deţin acţiuni, susţin surse parlamentare existente la întâlnire.
Read MoreToate pensiile vor fi tăiate, anunţă ministrul Finanţelor
Se reduc sau nu se reduc toate pensiile? Aceasta este întrebarea la care, nici guvernanţii nu au deocamdată un răspuns unic. Ministrul Finanţelor a declarat astăzi că toate pensiile vor fi tăiate. Declaraţia vine la numai câteva ore după ce pensionarii au spus că au primit garanţia de la ministrul Muncii că pensiile mai mici de 1.000 de lei nu vor fi reduse cu 15%.
Read More