Gluma lui Băsescu: Eram sub influenţa băuturilor alcoolice când am susţinut pensia minimă

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus marţi unui parlamentar, ce pare a fi preşedintele UNPR, Marian Sârbu, care îi amintise că în 2009 susţinea pensia minimă, că atunci era probabil “sub influenţa băuturilor alcoolice”, potrivit unei înregistrări ajunse în presă.Potrivit înregistrării discuţiei care ar fi avut loc marţi, în timpul consultărilor, un parlamentar îi spune preşedintelui: “Pensia asta socială minim garantată este una care va ajuta şi Guvernul. Ştiţi că în 2009 mi-aţi zis: Mariane, ar fi fost bine ca ea să fi fost 500 de lei”.
“Probabil eram sub influenţa băuturilor alcoolice”, a replicat Băsescu, ironic, după care a râs.
Interlocutorul său a insistat: “Deci, aşa mi-aţi spus şi ştiu că atunci credeaţi foarte mult în această treabă”.
Preşedintele Băsescu îi spune apoi partenerului său de dialog că ideea pensiei minime a fost lansată în timpul campaniei din 2008, după care Guvernul (la vremea aceea PDL-PSD) a adoptat-o fără să-l consulte: “Hai să îţi spun că asta a fost lansată în campania din 2008 şi nu m-a întrebat nimeni când aţi trecut-o prin Guvern. Voi aţi susţinut-o! Eu în campania prezidenţială nu am susţinut aşa ceva”, a declarat şeful statului.
“Nu aţi vorbit despre pensia socială minim garantată?”, a revenit parlamentarul. “Nu, pentru că era introdusă”, a încheiat Băsescu discuţia.
Din înregistrare nu reiese din ce partid face parte parlamentarul respectiv, în condiţiile în care Băsescu s-a întâlnit marţi, până la momentul apariţiei fişierului audio, cu aleşi ai PDL, UDMR şi UNPR. Este posibil ca interlocutorul lui Băsescu să fie cineva de la UNPR, chiar Marian Sârbu, în condiţiile în care la un moment dat parlamentarul respectiv dezvăluie că preşedintele i s-a adresat cu “Mariane”. Un alt argument în favoarea ideii că discuţia ar putea fi între Traian Băsescu şi Marian Sârbu este că UNPR a anunţat public că nu este de acord cu scăderea pensiei minime, aceeaşi preocupare pe care o are şi partenerul de dialog al şefului statului. De altfel, Marian Sârbu era ministru al Muncii în 2009 când Guvernul Boc a introdus pensia minimă garantată.

Related posts

Leave a Comment