Adrian Vasilescu, despre creşterea economică: Să nu sărim în sus de bucurie!

Creşterea economică a României din primul trimestru al acestui an este mai degrabă cantitativă, decât calitativă. O spune la RFI consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu, care afirmă că România are de recuperat un decalaj consistent faţă de alte ţări din Uniunea Europeană.

România a înregistrat în primul trimestru din 2017 o creştere economică de 5,7%, faţă de perioada similară din 2016. Analiştii se aşteptau la un nivel de cel mult patru procente şi jumătate.

 

România înregistrează astfel cea mai mare creştere economică din toată Uniunea Europeană.

 

Această creştere e bazată însă pe consum şi nu reprezintă neapărat un motiv de bucurie, crede consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu: „E o menţinere de viteză, pentru că în 2015 a început clar să se evidenţieze ieşirea din ritm în sus a României în contextul european, în 2015 am fost a şasea ţară din UE ca viteză de creştere, în 2016 deja am devenit prima ţară şi iată că acum văd că menţinem viteza. Dar nu putem să sărim în sus de bucurie că avem viteza asta mare, atâta vreme cât nu se produc schimbări de locuri la sfârşitul clasamentului. Noi rămânem în continuare în clasamentul adevărului, acela al PIB-ului pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare, pe penultimul loc, în urma noastră fiind doar Bulgaria”.

 

Citiţi mai mult AICI

Related posts

Leave a Comment