Premierul Ponta își depune mandatul. Ședință a Coaliției la ora 13.00

Premierul Victor Ponta își va depune mandatul azi, a declarat în urmă cu câteva secunde președintele PSD, Liviu Dragnea. El a declarat că va exista o ședință a coaliție de guvernare la ora 13.00, pentru a discuta noua situație creată. Demisia premierului Victor Ponta vine după ce 25.000 de oameni au protestat aseară pe străzile din București. Informația a fost confirmată și de premierul Victor Ponta, care a precizat că depunerea mandatului său va antrena căderea Guvernului. El și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care au murit și și-a exprimat speranța că demisia sa va satisface așteptările celor care au protestat.Liviu Dragnea a precizat că liderii PSD au luat această decizie deoarece partenerii din coaliție nu doresc să își asume anumite responsabiltăți. ”Unii parteneri de-ai noștri nu înțeleg că trebuie să își asume niște responsabilități și că nu se mai poate face politică rupți de societate”, a spus președintele PSD.

El a lansat săgeți către UNPR și a adăugat că este curios să vadă dacă primarul Sectorului 4 din București, Cristian Popescu Piedone, va demisiona și el. Liderul PSD a adăugat că vrea să știe câți lideri europeni trebuie să demisioneze pentru a pleca și primarul Sectorului 4. Protestatarii care au ieșit pe străzile din București îl consideră pe Piedone drept principalul responsabil pentru catastrofa din clubul Colectiv.

Related posts

Leave a Comment