510 elevi clujeni, pregătiţi de şcoală, de către Primărie

Primăria Cluj-Napoca va acorda, în acest an, ghiozdane şi rechizite gratuite pentru 510 copii din Cluj.Ajutorul va veni în sprijinul acelor şcolari care provin din familii fara venituri sau cu venituri reduse.

Proiectul se află pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 1 septembrie 2016, iar bugetul prevăzut este de 45.900 lei.

?i în 2015 Primăria Cluj-Napoca a oferit ghiozdane şi rechizite pentru peste 500 de elevi aflaţi în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj-Napoca. Pentru un ghiozdan, municipalitatea a plătit circa 34,82 lei, fără TVA. Anul acesta plafonul ajunge la 90 de lei pentru fiecare copil în parte.

„Scopul proiectului este acela de facilita accesul la educaţie pentru copiii din familii fără venituri sau cu venituri reduse şi de a promova egalitatea de şanse în materie educaţională”, a precizat primarul Emil Boc.

Anul şcolar 2016-2017 începe luni, 12 septembrie, are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în Semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi Semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017), prevede un ordin emis de ministrul Educaţiei.

Related posts

Leave a Comment