384 de milioane de lei pentru reabilitarea sistemului de iluminat public

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Andreea Kohalmi – Szabo, a semnat astăzi dispoziţia de demarare a Programului pentru sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public. Programul finanţat de AFM, în valoare totală de 384 de milioane de lei, se adresează administraţiilor publice locale care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică.

La nivel concret, în funcţie de proiectele depuse şi de nivelul cofinanţării, programul va ajuta între 400 şi 750 de localităţi din România.

„Estimarea noastră este că, la finalul implementării programului, aproape 7 milioane de români vor beneficia de un sistem de iluminat public stradal modern, de bună calitate, mai puţin poluant şi mai ieftin. Odată cu implementarea noilor tehnologii, vom constata o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, iar facturile plătite de către primării pentru iluminatul public vor scădea cu până la 80%. Ceea ce, având în vedere contextul bugetar şi economic actual, reprezintă un ajutor extrem de important pentru reprezentanţii oricărei comunităţi”, a declarat preşedintele AFM, Andreea Kohalmi – Szabo.

Eligibile pentru accesarea acestui program sunt toate unităţile administrativ – teritoriale (UAT) din România, acestea fiind împărţite în două categorii: UAT-uri de până la 4.000 de locuitori (suma maximă eligibilă va fi de 500.000 de lei) şi UAT-uri peste 4.000 de locuitori (suma maximă eligibilă va fi de 1.000.000 de lei).

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare va începe în data de 13.07.2020 şi va dura maximum 60 de zile în limita fondurilor disponibile alocate programului. Durata de realizare a proiectului, stabilită în cadrul contractului pentru finanţarea nerambursabilă, nu poate depăşi 18 luni. Aceasta se calculează de la data semnării contractului de finanțare.

Programul de Iluminat public stradal este finanţat din fonduri proprii ale Administraţiei Fondului pentru Mediu provenite din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Related posts

Leave a Comment