În urma unei acțiuni desfășurate de către Poliţia municipiului Cluj-Napoca – Secţiile 1, 2 şi 3, au fost aplicate 23 de amenzi clujenilor indisciplinați în trafic sau celor care au încălcat alte reguli sociale.
Acțiune a avut drept scop menţineriea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracțiunilor cu violență și a celor comise în segmentul stradal. De asemenea, s-a acţionat pentru prevenirea furturilor de biciclete și trotinete, dar şi în vederea conștientizării conducătorilor acestor vehicule asupra normelor de circulaţie.
Astfel, pe linie rutieră au fost aplicate 8 sancţiuni conducătorilor de biciclete şi trotinete şi 5 sancţiuni conducătorul auto, conform OUG 195/2002R. Alte 7 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/1991R.
Activităţile au fost desfăşurate, cu preponderenţă, în zona străzilor Regele Ferdinand, Splaiul Independentei, Zona Opera Maghiara, Dorobantilor, Piaţa Mărăşti, Piaţa Mihai Viteazul și Bulevardul Nicolae Titulescu.