Preşedintele Băsescu a declarat, vineri, că a fost adoptată la Consiliul European o minută la concluziile lucrărilor în care se arată că reglementările privind consolidarea guvernanţei Schengen nu se vor aplica României şi Bulgariei, precizând că a acceptat noile condiţii „din interiorul Schengen”.
Read MoreZi: 24 iunie 2011
CE recomandă României să-şi păstreze actuala organizare administrativ-teritorială
Comisia Europeana recomandă României să păstreze organizarea administrativ-teritorială, actuală, pe judeţe. Propunerea vine din partea comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn.
Read MoreFestival culinar pentru copii, la Turda
Orașul Turda va găzdui, la finalul lunii august, festivalul gastronomic ”Turda culinară”. Acesta va fi o parte a Zilelor Municipiului Turda, programate pentru perioada 26 – 28 august.
Read MoreAmbasadorul maghiar: Ungaria are dreptul să se amestece în problemele maghiarilor din România
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, a declarat, în interviul acordat Ziare.com, că o ţară are dreptul de amestec în chestiunile interne ale altei ţări atunci când e vorba de minorităţile naţionale şi a spus că Ungaria este cel mai bun vecin pe care îl are România.
Read MoreHungarian seminary rector in Romania beaten by young men in altercation
The rector of a seminary for Hungarian-speaking Catholics preparing for the priesthood was beaten and briefly hospitalized after an altercation with three young Romanians leaving a nearby nightclub.
Read MoreEliberarea cardul de sănătate pentru populaţie a fost suspendată
Cardul de sănătate, prezentat de guvernanţi ca soluţie de eliminare a fraudelor din sistemul sanitar rămâne deocamdată doar dorinţă. Deşi cardurile ar fi trebuit să ajungă initial la români încă din februarie, proiectul este suspendat.
Read MorePrimul Bentley pentru public, fabricat în 1921, va fi scos la licitaţie
Cea mai mare casă de licitaţii din lume pentru colecţionarii de autovehicule rare şi excepţionale a anunţat că va organiza o licitaţie pentru cel mai vechi Bentley care se află pe şosele, se arată într-un comunicat, scrie Agerpres.
Read MoreWashington Post: Atacul lui Băsescu la adresa Regelui Mihai aduce aminte de era comunistă
Atacul preşedintelui României, Traian Băsescu, la adresa Regelui Mihai a ajuns în presa internaţională. Washington Post arată într-un articol că Băsescu îl acuză pe Regele Mihai de a fi responsabil pentru Holocaustul din România şi îl numeşte „slugă la ruşi”.
Read MoreComisia Europeană nu a fost informată de intenţia Guvernului de reorganizare administrativă
Guvernul Boc primeşte o altă lovitură. De data aceasta, de la Comisia Europeană. Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, menţionează într-o declaraţie de presă: „Comisia Europeană nu a condiţionat alocarea fondurilor europene de reorganizarea administrativ-teritorială a României până în 2012. Mai mult, oficialii de la Bruxelles nu au fost nici măcar informaţi cu privire la această intenţie.”
Read MoreProiectul pentru reîmpărţirea României va fi abandonat dacă UDMR refuză varianta preşedintelui
Proiectul referitor la reîmpărţirea României va fi abandonat în cazul în care UDMR va refuza varianta de opt regiuni plus Harghita şi Covasna drept judeţe separate. Declaraţia a fost făcută de secretarul general al PDL pentru Gândul.
Read More